Amintiri triste…

Fire de par se joaca cu amintirea ta. La sfarsitul zilei ma aflu tolanita intr-un fotoliu cu o poza in mana. Tu nu zambesti, doar ochii iti sunt mai blanzi – totul e mister.

Am fugit intodeauna de sentimente intense, nu stiu de ce ma tem, poate ca multe lucruri pe care le fac nu le inteleg si mi se par penibile. Nu inteleg momentul in care ma alfu. Sunt o nebuna : ma alimentez cu sperante si apoi le arunc.

Avem milione de motive pentru care putem sa varsam o lacrima si noi le alegem pe cele mai marunte. Poate pentru ca viata noastra e facuta din lucruri mici(unele chiar minuscule) puse cap la cap sau imprastiate.
O lacrima aluneca pe obraz si pare sa devina regina vietii mele. Iata ca si o fiinta care vrea sa para mereu dura, care controleaza si ultima linie a destinului, care isi face planuri pentru 1 an, plange…

Mi-e dor de tine! Simt lipsa ta si a tot ceea ce reprezinti. Mi-e dor de mana ta dreapta ce se juca mereu in parul meu rebel. Iti simt respiratia pe fiecare alee din parc, pasii in fiecare melodie de jazz, privirea in orice val. Incep sa cred ca iubesc, asta pentru ca indragesc fiecare lucru pe care il uram. Vad in orice urat ceva frumos, inlocuiesc ura cu fericirea, tristetea cu bucuria, invidia cu aprecierea si pletele mele danseaza. Intr-o seara in care sunt singura in fata unei foi albe ma simt in centrul universului. Nu esti langa mine si te iubesc exact pentru ca nu esti. Te am in gand si pot sa te tin acolo pentru o eternitate.

Doua lacrimi isi croiesc un drum pe obrazul meu. Prima se jertfeste pentru profunzimea pe care nu ti-am aratat-o, i-ar cea de-a doua pentru nimic. Nimicul acela din care poti crea totul. Nimicul cu care canti, razi, dansezi, cinezi… si toate acestea pentru ca esti indragostit. Iubesti si nu ai nevoie de stupefiante. Fac din cuvantul „dor” o fiinta. O tin in mana stanga aproape de inima, simt cum bate si ma hranesc din asta. Sunt tandra si dulce, mereu dispusa sa te rasfat, dar tu nu esti aici…