Urma ramasa atunci cand in vis am alunecat pe o amintire…
Am tras de multe ori mai demult concluzia că cea care am ajuns să fiu în acestă zi, în acest prezent oarecum palpabil, nu sunt decât o lungă serie de factori şi evenimente care s-au strâns de-a lungul timpului şi se rotesc în jurul meu de parcă aş fi un atractor straniu fără posibilitatea de a putea fi înţeles. Pentru că în realitate ajungem să târâm după noi toate clipele frumoase (dar şi toate dezamăgirile), amintirea tuturor cărţilor pe care le-am citit şi a fiecărui ceai în care ne-am scufundat minţile, strălucirea fiecărui zâmbet care ni s-a adresat şi căldura fiecărei îmbrăţişări pe care am primit-o. Ajungem să fim astfel propriile noastre urme prin viaţă. Nimic mai mult, nimic mai complex, astăzi sunt doar urma finală pe care o las ca dovadă a celei care voi fi mâine. Ar trebui însă să observ că ceea ce-am ajuns mi se datorează într-o foarte mică măsură. Totul este de fapt influenţa celor pe care i-am cunoscut, iar în adolescenţă este foarte uşor să accepţi influenţe mai ales când ai o oarecare idee referitoare la ceea ce cauţi.
Şi e frumos să cauţi orice e bine pentru tine, mai puţin fericirea, căci căutarea ei n-a fost mereu decât un vis înceţoşat, un val slab ce se sparge la ţărm. Căutarea fericirii mi-a părut, încă de când am priceput ce înseamnă fericirea cu adevărat, doar esenţa unei vieţi ratate.
Iată-mă astăzi, într-una din acele multe zile în care nu se întâmplă nimic, cum mă refugiez iarăşi în sfera acelor gânduri care spun totul despre mine dar nimic esenţial cât să priceapă şi ceilalţi, ca şi cum gândurile mele ar trebui să fie un canal de comunicare dintre egoul înlănţuit în timp şi ceea ce-l înconjoară, lumea abstractă şi indiferentă, restul. Şi dintre gândurile cele mai puternice, cele mai presante şi obsesive se ridică calm acela care-mi spune că nimic nu rămâne mai puternic ancorat de noi, că nimic nu este mai brutal decât acel câine turbat ce ne-a muşcat cândva şi nu ne-a mai dat drumul nicicând, animal pe care-l reprezint metaforic drept toate acele lucruri începute cândva şi niciodată terminate, ca acele fraze lăsate în suspans la mijlocul ideii şi niciodată continuate, fără niciun punct, fără semnul exclamării, fără nici măcar un punct şi o virgulă. Găsesc aici poveştile neterminate pe care le-am început cândva, poveşti formate însă nu din cuvinte ci construite din amintiri. Iubiri imposibile, curse disperate prin vis, tulburări de comportament, antisociabilitate, refugiu în subconştient. Poveşti neterminate. Şi dacă de orice altceva reuşeşti să mai scapi cumva (până şi de obsesia fericirii), din chestiile astea nu te mai ridici atât de uşor. Pentru că porţi după tine şi nesfârşitul lucrurilor, probabilitatea revenirii lor, a continuării, a spargerii unui blocaj. Cum sau de ce se ajunge într-o asemenea situaţie întrece deja posibilităţile mele de expresie întrucât aceste lucruri nu prea mai depind de mine, deşi sunt de acord că intr-o oarecare măsură eu le sunt cauza. Aşa că altfel spus eu am destabilizat timpul. Iar în prezent, neavând ce altceva să fac, trag după mine, bolnăvicios, imposibilitatea trecutului dar şi probabilitatea (nu şi speranţa) viitorului. Ceva concluzii trase în urma acestei destabilizări mi-ar spune că existenţa mea este strict limitată de percepţia persoanelor spre care eu tind. Nu exist decât atunci când prezint vreun interes. În restul timpului trăiesc în abandon, în uitare, în posibilitate. Trăiesc ca un copil căruia nu i se acordă atenţie, ca un copil repudiat, mutant. Şi iată cum am reuşit fără să vreau să trasez o linie între “a trăi” şi “a exista”, între aceste două idei guvernate de o alta la fel de alienabilă: “a fi viu”. Dar cine mai este cu adevărat viu în lumea asta?
Cele doua cuvinte :)
Va mai amintiti voi postul acela “De ce iubim barbatii…” ei bine am gasit un filmulet simpatic pe net si cred ca avand la baza postul anterior melodia se muleaza foarte bine pe subiect…ia zice-ti voi ce parere aveti?
Urcând treptele uitării…
Până la lăsarea întunericului, din zeiţa pe care el însuşi o diviniza, reuşise s-o transforme într-o mică şi neînsemnată broască râioasă, refuzandu-i orice şansă de a-şi revizui comportamentul. Aruncându-i sufletul într-un sertar căruia i-a pus lacăt, şi-a ascuns greşelile pe fundul unei sticle pe care-a aruncat-o în mare, în speranţa că astfel, va avea conştiinţa curată. Nu voia decât s-o uite, dar înainte de toate, să se răzbune, judecând-o ca şi cum nu ar cunoaşte-o. Nici pentru o clipă nu şi-ar fi imaginat că ea poate suferise de 10 ori mai mult decât el, sau că vreodată ar putea fi pus în situaţia ei.
Lăsându-se orbit de orgoliu şi uitând în totalitate de Dumnezeu, nu s-a lăsat înduioşat de inocenţa fetei care-l implora cu toată fiinţa ei s-o ierte, să-i mai acorde încă o şansa. Iertare? Cum putea el s-o ierte după ce i-a călcat orgoliul în picioare? Deşi sufletu-i era întreg, inima perfectă, prinţul nostru era devastat. Şi doar din cauza faptului că-i era ruşine cu ea. N-a iertat-o niciodată. A aruncat la gunoi toate amintirile lor. Pozelor le-a dat foc, împrăştiind cenuşa lor în văzduh. Credea că aşa o va alunga din viaţa lui.
Şi totuşi o iubea, şi ar fi dat orice pentru a fi iar iubita lui…dar timpul nu-l putea da înapoi. Tristeţea a mascat-o cu fond de ten, pentru ca ea să nu-şi dea seama că de fapt, fiecare cuvânt pe care i-l spunea, îl durea. Când ea şi-a cerut lucrurile uitate la el, i-a zis că i le aruncase, aşa cum credea că ea aruncase tot ce simţea pentru el. Apoi i-a cerşit timpul petrecut împreună. Ştia că n-avea cum să i-l înapoieze, dar el insista cu disperare, reproşându-i că i-a distrus o parte din viaţă. “Eşti sigur de ceea ce-mi ceri?” i-a zis fata. “Poţi tu să-mi dai timpul înapoi? Dă-mi-l până în ziua în care ne-am cunoscut, să ştiu să nu merg pe cărarea fatidică, ci să păcălesc soarta.”. “Nimic nu va mai fi la fel..” repezind-o, i-a zis “Nici nu vreau asta, vreau doar să ieşi din viaţa mea, să nu te mai văd niciodată!” “Pentru ultima dată te întreb, eşti sigur?” “Absolut!”
În momentul acela i-a întins o cutiuţă, pe care deschizând-o şi-a recuperat tot timpul pe care l-au petrecut impreuna. De data aceasta, el nu mai urmează calea care înainte i-a fost fatală.. La răscruce de drumuri, el alege calea cea scurtă, ocoleşte destinul, şi ajungând la capătul drumului, întâlneşte o fată cu chip de înger. Era atât de pură…vocea ei se asemăna cu cel mai fin cântec de păsărele, mângâierea ei era atât de tandră, şi parcă-ţi vindeca toate rănile doar atingându-te, privirea ei pătrundea până în adâncul sufletului tău, iar sărutul ei era atât de dulce. A fost îndeajuns să-i zâmbească pentru ca el să se îndrăgostească fără scăpare de această fantasmă. Era tot ce şi-a dorit el vreodată.
“Cu siguranţă, nimic nu va mai fi ca înainte” şi-a spus în sinea lui. A luat-o de mână, zburând împreună înspre soare… Dar aripile lui s-au topit, căzând în neant. A început să urle din toate puterile “Nu mă lăsa aici, ajută-mă! Vino şi ridică-mă-nspre cer! Nu mă părăsi!”, iar ea, răspunzându-i, i-a zis: “La fel ţi-a cerut şi Ea, şi totuşi ai părăsit-o. Te-a implorat, te-a rugat… Ar fi făcut orice ca să-ţi fie ŢIE bine! Iar tu…? I-ai spulberat toate visele, i-ai nimicit sufletul, viaţa… Dar s-a ridicat, şi-a adunat sufletul bucată cu bucată, l-a reîntregit. Ea te-ar fi ridicat, pentru ca iubirea ce-o simţea pentru tine era mai presus de orice. Chiar dacă micuţa fetiţă din ea, cu acea curiozitate a ei imensă, a făcut-o să îţi greşească, ea te iubea… Ţi-a dat aripile ei să poţi zbura… Dar tu le-ai refuzat în momentul în care n-ai vrut s-o asculţi şi s-o ierţi.”
Iar el căzuse, innecându-se printre regrete şi neputinţă…
Pisoi…
Tacerea imi e mult mai buna prietena si conform principiului ce mi-a calauzit pasii in viata in ultimii ani, ar trebui sa stiu cand sa ma opresc, caci “ceea ce nu stii nu te poate rani”. Dar curiozitatea de pisica isi face loc printre toate si tare ma tem ca am sa ma aleg cu mustatile arse si de data aceasta.
Si degeaba cred ca imi trece caci “boala ” mea nu are leac si nici macar cand timpul pare sa fi sters orice urma sau simptom nu pot cu adevarat sa cred ca m-am vindecat, caci dintr-un fapt marunt, furtuna se dezlantuie din nou. Degeaba ma sperii ca as putea fi normala…
Aproape ca uitasem…si daca nu as fi vorbit cu el la telefon probabil ca as mai fi rezistat o bucata de vreme si nu mi s-ar mai fi pus nodul acela in gat si nu mi-ar mai fi fost greu sa ridic capul de pe perna dupa ce am inchis telefonul si nu mi-as mai fi imaginat cum ar fi fost daca….prea multe ganduri imi asalteaza acum inima…
Ciudate presimtiri imi cutreiera prin minte ca si cum as stii ca nici de data asta nu s-a incheiat si ma tem de momentul care mi le va confirma pentru ca in ceea ce priveste povestea aceasta, intuitia mea nu a dat niciodata gres dar parca nici rabdare nu mai am cand stiu ca vei venii….
Si as fi plans si in noaptea asta strangand perna in brate ca sa imi inghita suspinele si dorul. De ce nu trece?
Iluzii…
Când deja nu mai avea rost am pus cartea deoparte, am închis ochii şi-am vorbit: într-o zi o vom lua pe drumuri separate, ne vom uita unul pe celălalt, vei pleca departe, voi pleca departe, voi citi alte cărţi, voi citi alte vieţi, le voi vorbi oamenilor despre alte lucruri. În tot acest timp tu vei fi învăţat să laşi lumea la o parte şi să-ţi beai ceaiul fără a citi ziarul, fără a comenta ştirile, fără a-mi spune că altcineva merită mai mult. Îmi voi fi terminat atunci toate cuvintele, şi viaţa, şi puterea de a mă contrazice, şi muzica, şi sufletul, îmi voi fi redus totul la nişte resturi, la reziduri, la nimic.
Îţi voi fi spus: mai există o speranţă, hai să mergem amândoi, hai să ne pierdem, hai să ucidem timpul, nu e totul pierdut, putem învinge lumea. Îţi voi fi spus: e o nebunie, o adevărată prostie ceea ce se întâmplă, hai să plecăm, hai să închidem feţele tăcerii, hai să fim sinceri, o singură dată în viaţă, hai, nu face asta, n-are sens, n-am înţelege viaţa dacă am face asta, nu ne-am înţelege pe noi, am fi ridicoli. Mai există speranţă în lumea asta, mai există lumină, o putem cumpăra de la bătrânul din colţul străzii, nimic nu rămâne în urmă.
Atunci mi-am redeschis cartea conştienta de faptul că aceste cuvinte nu se vor spune niciodată, că sunt aberaţii, că nu mai există cuvinte care să poată exprima o mică parte din ceea ce-ar trebui spus. Cuvintele au plecat odată cu timpul, odată cu propriul înţeles…
Declaratie…
Ea:Ti-ai inchis vreodata ochii si ai visat la felul in care ai vrea sa fi iubit?
El: Da, i-am inchis si tot timpu vedeam ceva uimitor ce nu intelegeam. Vedeam niste lucruri uimitoare de care nu credeam ca o sa am parte…Dar tu ai facut totul posibil.
Ea:Ti-ai imaginat vreodata ce de amintiri ai avea?
El:Pana la tine eu nu am mai plans pe umarul prietenei mele, pana la tine nu am reusit niciodata cel putin sa cred ca o sa existe cineva pentru care sa imi doresc moartea pentru ca ea sa fie bine!
Ea:Sti…eu fac asta tot timpul si si ma vad pe mine impreuna cu tine si nu pot sa-mi imaginez nimic mai dulce decat sa stau langa tine,nu este nimic altceva ce as prefera sa fac decat sa ma pierd in abisul vietii impreuna cu tine.
El:Tu esti totul pentru mine si alaturi de tine vreau totul!
Ea:In fiecare zi zambetul tau devine simbolul meu, ma uit la tine si atunci sentimentele mele incep sa infloreasca,de la tine am invatat de departe mai mult decat simple numere sau cuvinte.Tu esti o carte care a devenit a mea!
El:Si va ramane a ta pana cand te vei decide ca ii mai trebuie si un al doilea volum al iubirii noastre.
Eu:Ai vrea sa te lasi sa fii al meu asa cum eu sunt a ta, plina de dorinta si de dor?
El:Pentru mine faptul ca esti tu langa mine ma face sa ma simt iubit, iar asta imi spune mie nu numai ca as vrea sa fiu al tau asa cum esti tu a mea, ci ca trebuie sa fiu a tau pana cand va decide soarta!
Ea:O dragoste puternica nu are nevoie de semne…si nu are nevoie nici de maini pentru a
putea dezmierda.
El:Are nevoie de doua suflete care se vor face prin dragoste unul puternic si invulnerabil!
Ea:Aceste cuvinte prevestesc dorinta mea de neclintit de a iubi in ciuda durerii trecatoare,furie, placere, teama, liniste, rusine.Dar si fara cuvinte te voi iubi…
El:Gandindu-ma la mentalitatea ta as putea sa spun ca am sa te iubesc si am sa te simt langa mine chiar daca nu vom mai reusi sa cuvantam…Dar pana acolo mai este mult si vreau sa profit de fiecare zi in care sunt alaturi de tine. Prin toata ceata tu sa fii raza mea de soare!
Ea:Nu am stiut niciodata ca ar putea fi asa…mi-ai dat dragoastea ta indiferent de pretul platit. Cu inima mea in grija ta, nu ma voi pierde niciodata!
El:Te vad si simt cum inima imi sare din piept, dar ai dreptate, a sarit si tu ai prins-o! Cu inima ta la mn nu te vei pierde niciodata, dar nu doar ata, va fi mereu in siguranta si o voi iubi mereu!
Ea:Un juramant de dragoste este pecetea finala:…
El:Cand este intuneric, tu esti lumina mea, cand esti lumina mea, simt cum imi doresc sa fie asa toata viata, cand imi doresc sa fie asa toata viata, te iubesc pana la Dumnezeu, si cand te Iubesc pana la Dumnezeu, inseamna ca sunt al tau si asa voi fi mereu! M-ai facut sa simt dragostea adevarata si pentru asta iti multumesc dar sper ca si tu sa fii a mea si impreuna sa fim fericiti!
Juramantul meu este acela ca orice s-ar intampla, peste orice problema am da…
Iti jur ca voi face in asa fel incat sa trecem peste si la final sa fim doar eu, tu si restu’ lumii!
Ea:”Eu sunt o fereastra deschisa… pentru zborul visurilor noastre… te iubesc pana la
Doamne-Doamne si inapoi… de un infinit de ori…
Intr-o lume in care ne iubim… si tu ma stii… mai… ma vrei… iar eu…
eu te privesc si imi ajunge… te simt si nu ma satur… te am si te mai vreau… si te
mai vreau… si te maï vreau…”
El:Te am si te mai vreau! Si asa va fi mereu!
Amintire…
Si cine s-ar fi gandit ca raza va prinde curaj si va face ea primul pas? avand in vedere protestele relativ recente cu privire la simpla idee de a se vedea, initiativa ei e cel putin stranie si surprinzatoare si cu toate acestea el a acceptat….si minunea s-a intamplat!
Credea ca ii va fi greu, ca in ciuda tuturor discutiilor pe care le-au avut se va trezi in fata unui strain caruia nu va stii ce sa ii zica, ca va vorbi mult, asa cum face mereu cand este agitata, doar ca sa acopere o tacere jenanta. Credea ca o sa se simta ciudat si ca apoi totul se va schimba… dar nimic din toate astea nu s-a intamplat si cand i-a zambit jucaus iar el i-a evitat privirea si-a recapatat intregul calm.
Poate a fost rea desi nu a vrut sa fie, dar un dracusor invizibil ii soptea in ureche toate ideile acelea. A ras mult si s-a simtit bine si intre dueluri ale privirilor ( din care intotdeauna a iesit victorioasa)si discutii in contradictoriu doar de dragul de a se contrazice, timpul a zburat fara ca macar sa isi dea seama Cand s-a prefacut suparata, vroia sa se alinte si a fost incapatanata si lipicioasa cum ii sta de obicei in fire.
Si poate l-a surprins (in mod placut cum spune el) caci cu siguranta nu asta era ceea ce astepta el sa se intample dar a fost o noapte frumoasa pe care nici unul nu o regreta…
Un gand…
“Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi si ţi-aş săruta talpa piciorului, nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea, de teamă să nu-mi striveşti sărutul?…”
Poem de Nichita Stanescu
Esti gand stingher ce-mi dai tarcoale si cresti in mine inalt, intortocheat si mandru. Te plimbi nerusinat si indraznet dintr-un colt in altul si-mi subjugi visele.
Te misti prea repede sau stai prea incet… mi-e greu sa te prind si inchid ochii caci asa te vad cel mai bine cand pleoapele acopera scantei caprui ce bat spre verde.
Mi-e greu sa adorm cand absenta ta incarca odaia de un parfum vechi, din timpul nostru de demult… vreme de taceri ascutite tacerile tale inca mai poarta secrete sfinte ale caror praguri nu-mi este permis sa le trec.
Imi esti gandul cel mai pur, neatins de minti straine caci te nasc in mine si te opresc aici.Te simt ca pe o promisiune a bucuriilor ce nu s-au nascut inca si e bine si asa caci singuratatea se topeste in asteptarea ta…
My angel…
“I can fly…
But I want his wings…
I can shine even in the darkness
But I want the light that he brings…”
…In concluzie, nu conteaza cine e…conteaza sa existe…si mai conteaza sa stii sa pretuiesti fiecare clipa de tandrete, fiecare zambet, fiecare vorba dulce…
Refuz sa ma mai las prada disperarii…am renuntat…azi am renuntat…dar sunt o invingatoare!!
Am invins lupta cu deruta…si am ajuns sa fiu hotarata…si ferma… gata cu prostiile…
Mi-am ales drumul in viata…si nimeni si nimic nu ma mai poate intoarce…
Tineti minte ca niciodata nu depinde numai de voi, sau numai de Cel de Sus…depinde de tot ce inseana lumea asta mare…depinde de voi, de soarta, de cel de Sus…si de ei….de cei ce va-nconjoara…
Ajutati-i sa va ajute sa va gasiti drumul in viata…Dedicati-va vietile iubirii…iubirii de tot…
Eu mi-am stabilit drumul in viata, si da! Va multumesc voua…Oameni!
Nu ezitati sa simtiti….acum 3 zile simteam ceva ciudat…acum 2 zile speram sa nu fie ceea ce credeam ca e…ieri nu mai stiam ce simt…insa azi stiu…si e bine….
And remember: little things always give you away…
All you’ve ever wanted was someone to truly look up to you….and that person is HIM…or maybe HER!!! Them….trust in them….
Regrete?!?!
Am realizat ca pretuiesti un lucru abia atunci cand il pierzi .
Am pierdut multe..Am pierdut multe clipe plangand, intre mine si restul lumii creandu-se un adevarat zid , ignoradu- mi pietenii si tot ceea ce era un jurul meu .
Am pierdut prieteni , am pierdut amintiri, vise , sperante …
Dar daca nu pierzi ceva atunci cum sa iti dai seama cat de mult inseamna pentru tine … ?!!
Daca regret ceva ?! Da, uneori regret .. regret ca am ignorat lucrurile care inseamnau pentru mine cu adevarat , uneori regret ca in loc sa ma bucur de copilarie , am incercat sa fiu matura , luand decizi ce erau la fel de copilaresti ca si mine … REGRET ca m-am complicat cu lucruri ce m-au facut sa sufar … Si poate ca ar trebui sa mai regeret un lucru…sa regret ca am iubit si totusi …nu o fac.
Sunt adepta evolutiei iar regresul ma inspaimanta , fel ca si uitarea ..( dar despre acest aspect ciudat al vietii voi vorbi altadata ) sau ca alte lucruri…
Cum imi place mie sa spun : A trecut mult timp si parca nu a trecut deloc…
Poate ca te intrebi , daca sunt adepta evolutiei , atunci de ce ma intorc de fiecare data inapoi cand e vorba de persoana lui . Si totusi .. amintirile cu el ma tin pe loc ..
Tin la el??? poate ma complac in aceste sentimente de dulce visare , unde am cunoscut alta latura a prismei , cu mii de culorii ce mi-au incantat vazul atata timp. Dupa atata timp inca nu sunt capabila sa pot raspunde la aceste intrebari . Cert e ca daca as da timpul inapoi si as avea gandirea de acum poate ca faptele si deciziile ar fi fost altele . Insa cine nu ar vrea acest lucru 
?? Unele lucruri chiar nu pot fi schimbate desi ele ne ranesc enorm …
Despre iubire…
“Ea un înger ce se roaga/ El un demon ce viseaza;/Ea o inima de aur /El un suflet apostat; ” (M. Eminescu – Inger si Demon”
Pornind de la acest citat, m-am gandit ca daca ar avea chip iubirea ar fi jumatate femeie si jumatate barbat, caci asa se explica dorinta nebuna de a impartasi sentimentul intre barbat si femeie. As putea spune chiar ca aceasta cauta ceea ce ii lipseste: o jumatate de femeie si o jumatate de barbat pentru a se intregi si a revarsa sentimentul mirific.
Eu am in minte mai multe ipoteze, dar sunt sigura ca nu o sa le inteleaga nimeni…asa ca ma limitez la aceasta idee stiintifico fantastica 
)
Iubirea nu ai cum sa o inveti din carti sau din povesti auzite de la cei ce au cunoscut-o, trebuie sa descoperi acele mici indicii ce treptat vor duce catre comoara.
E ca un labirint, in care exista mai multe drumuri…in functie de cel pe care il alegi vei descoperi CEVA…totul sta in mainile tale sa hotarasti daca ceea ce ai gasit este ceea ce aveai nevoie pentru a deveni fericita. Daca nu este, lasi “cadoul” jos si mergi mai departe…(Anumite jumatati pot fi doar niste iluzii, niste cautari ce nu mai au sfarsit, popasuri temporale sau definitive)…undeva trebuie sa fie fericirea fiecaruia, in functie de alegerile pe care le facem, o sa o descoperim mai devreme sau mai tarziu.
Doua maini ale mele, doua ale lui si inca doua ale iubirii,
O inima timida am eu, una puternica TU…iar iubirea le uneste.
Eu fac un mic pas, Tu unul urias…si uite asa iubirea noastra porneste
Uneori mai repede, alteori mai agale, dar v-a ajunge tot pe drumul fericirii…
Lipsa…
Câteodată îmi vine să strig, să arunc, să plâng atât de tare, să răbufnesc…dar totul se rezumă într-o lacrimă rostogolită pe furiș sub fața acoperită de păr, o strângere de degete, o închidere de ochi… Pentru că nu…nu pot, n-am voie mai mult.
Și în privirile minții parcă aș ucide în tăcere, poetic doar, și poate aș adormi, dacă aș ști că atunci nu mă vede nimeni…și aș plânge, și m-aș duce în alte lumi, poate în vremuri cu Ilene Cosânzene și Feți Frumoși, sau…în lumile mele…
Poate, câteodată, simt nevoia să închid ochii și să mă culeg din alte spații, să nu mai cunosc, doar ”să fiu”…
Da. Iubesc. Nu știu…nu știu pe cine, doar așa, câteva fragmente de veșnicie…Dar iubesc.
Și da, îmi iubesc și imaginația mea ”care dă pe afară”, și nebuniile mele, și anormalitățile, și tot ceea ce alții”nu au” pentru că ei”nu au”.
Și poate, uneori, mi-aș deschide și eu ”turbinca lui Ivan” și aș pleca de aici. Dar simt, uneori, că doar trebuie să închid ochii și trec altundeva.
Vreau să plec departe. Și cred că o să încep de aici. Lucrurile mari se încep cu treapta de jos. Dar vreau să plec.
În La Medeleni. Pentru că aia e lumea mea de suflet, na. Am și eu una…
…iubire, ura si…nimic
Vezi. Speri. Primesti. Zambesti. Imediat plangi. Visezi. Nu mai esti tu. Devii ceea ce te vrea celalalt. Acum actioneaza timpul. Reuseste sa schimbe multe, mai ales sentimentele. De cele mai multe ori in rau.
Si acum intra in joc, ura. Defapt ea e mereu prezenta, dar e ascunsa sub o masca. E atat de bine ascunsa incat nici nu-ti dai seama ca exista. E momentul in care simti ca ai voie sa-i intorci spatele si sa arunci niste cuvinte. Si nu ai ce sa faci. Nimic nu te mai doare. Ai impresia ca totul e amortit. Nu-ti mai pasa. Vrei sa pari indiferenta. Vrei sa faci rost de acea masca pentru ca trebuie sa pari bine, trebuie sa pari fericita. Uneori o gasesti, dar in cele mai grele momente ea te lasa balta. Si pana la urma, cine are nevoie de el? Avem nevoie de zi, de noapte, de zambet, de suflet, de fericire? Si taci… Si nici nu mai plangi. Ai uitat cum se face asta. Te faci ca ai demnitate si treci cu gratie prin fata invingatorului, fara a te simti vreo secunda invinsa. Si nici macar nu pari afectata. Nici macar nu cazi, nici macar nu-ti ceri dreptul la fericire. El nu te vede..nu te vede cand te prabusesti inauntrul tau. Nu vede ca lumea ta a devenit rece, goala, fara sens.
Si incepi sa urasti. Urasti ce ai iubit tu. Urasti ce a iubit el. Incepi sa vezi lucrurile altfel, poate putin mai clar. Si actionezi calm, lucru ciudat. Tu nu esti calma. Ai devenit ceva ce nici tu nu stiai ca poti. Ai devenit puternica, hotarata, ai aflat ce inseamna ura. Din mila sau iubire, cineva ti-a luat naivitatea.
Asul din inima…
Fiecare dintre noi a ajuns sa aibe cel putin o data in viata, o persoana de care sa fie atrasa mai mult decat ar fi normal. Ca o furtuna, care iti ia tot..iti ia mintile, amintirile, si de cele mai multe ori te duce jos.
Cei puternici, reusesc in cele din urma, cu greu ce-i drept, sa tina piept furtunii, insa cei slabi, sunt absorbiti cu totul, si naivitatea le da impresia ca iubirea este un dar al vietii.
Nu contest asta, dar de cele mai multe ori, viata inseamna ceva mai mult de atat. In cazul in care suntem singuri, nu e nimic gresit in a te indragosti, si in a te lasa dominat cu totul de furtuna, insa mai sunt si cazuri in care avem deja pe cineva langa noi. Si stim ca acel cineva a fost mereu acolo, ne-a sustinut, ne-a ajutat, ne-a ridicat de jos cand am avut nevoie. Iar atunci suntem nevoiti sa alegem. Sa alegem fluturasi in stomac, furtuna sau sa alegem stabilitate, loialitate.
Majoritatea vor spune sa-ti asculti inima, sa alegi “fluturasii”, sa nu dai cu piciorul si sa profiti de o ocazie ca asta.
Eu personal, consider ca este o alegere gresita. Eu cred ca defapt iubirea e altceva. Cred ca majoritatea nu stiu sa faca diferenta intre a fi indragostit si a iubi.
Iubire inseamna stabilitate, loialitate, obisnuita, incredere, respect.
Chiar daca vrem sa ne satisfacem toate dorintele, si sa ne potolim setea de ceva, putem sa ne intoarcem de fiecare data, dispusi sa platim pentru faptele noastre, la cei pe care defapt ii iubim.
“Am cautat alte si alte senzatii, am fugit de acasa pretinzand libertate, am sarutat fara noima, am imbratisat fara rost, dar m-am intors de fiecare data, spasita, la cel pe care-l iubeam”
…
Mi-as fi dorit de mult sa mai scriu ceva…dar timpul a fost pentru mine mai scurt ca niciodata si nu pentru ca nu as fi putut numara fiecare secunda care a trecut ci pentru ca imaginatia mea a zburat in locuri prea ciudate pentru a putea fi expuse sub o forma scrisa…
Si totusi… ar fi fost interesant sa cunosti si tu o altfel de lume … mai impiedicata , mai impulsiva uneori dar intotdeauna schimbatoare si care isi doreste sa ajunga macar undeva mai sus decat oricine altcineva.
Si uite ca… asa facem ca totul sa sune cat mai ciudat amestecam cuvinte , le gasim intelesuri …scriem cat de repede putem si incercam sa nu pierdem nici o idee din minte pentru ca macar cateodata totul sa aiba un sens iar daca noi avem unul inseamna ca traim pentru ceva si inseamna ca vantul nu bate degeaba , sarutul nu are gust ci senzatie nu are nimic sens fara tine…
As vrea ca macar odata sa am curajul sa-ti spun totul si totusi nu am sa-ti spun nimic…
Amintiri triste…
Fire de par se joaca cu amintirea ta. La sfarsitul zilei ma aflu tolanita intr-un fotoliu cu o poza in mana. Tu nu zambesti, doar ochii iti sunt mai blanzi – totul e mister.
Am fugit intodeauna de sentimente intense, nu stiu de ce ma tem, poate ca multe lucruri pe care le fac nu le inteleg si mi se par penibile. Nu inteleg momentul in care ma alfu. Sunt o nebuna : ma alimentez cu sperante si apoi le arunc.
Avem milione de motive pentru care putem sa varsam o lacrima si noi le alegem pe cele mai marunte. Poate pentru ca viata noastra e facuta din lucruri mici(unele chiar minuscule) puse cap la cap sau imprastiate.
O lacrima aluneca pe obraz si pare sa devina regina vietii mele. Iata ca si o fiinta care vrea sa para mereu dura, care controleaza si ultima linie a destinului, care isi face planuri pentru 1 an, plange…
Mi-e dor de tine! Simt lipsa ta si a tot ceea ce reprezinti. Mi-e dor de mana ta dreapta ce se juca mereu in parul meu rebel. Iti simt respiratia pe fiecare alee din parc, pasii in fiecare melodie de jazz, privirea in orice val. Incep sa cred ca iubesc, asta pentru ca indragesc fiecare lucru pe care il uram. Vad in orice urat ceva frumos, inlocuiesc ura cu fericirea, tristetea cu bucuria, invidia cu aprecierea si pletele mele danseaza. Intr-o seara in care sunt singura in fata unei foi albe ma simt in centrul universului. Nu esti langa mine si te iubesc exact pentru ca nu esti. Te am in gand si pot sa te tin acolo pentru o eternitate.
Doua lacrimi isi croiesc un drum pe obrazul meu. Prima se jertfeste pentru profunzimea pe care nu ti-am aratat-o, i-ar cea de-a doua pentru nimic. Nimicul acela din care poti crea totul. Nimicul cu care canti, razi, dansezi, cinezi… si toate acestea pentru ca esti indragostit. Iubesti si nu ai nevoie de stupefiante. Fac din cuvantul „dor” o fiinta. O tin in mana stanga aproape de inima, simt cum bate si ma hranesc din asta. Sunt tandra si dulce, mereu dispusa sa te rasfat, dar tu nu esti aici…
Realitatea traita prin vis…
Eram doi, amandoi…impreuna. Atingeri fine se contopesc cu priviri seducatoare, dorinta arde in noi si pentru noi. Nimic altceva nu mai era, nimic nu mai exista. Eram doar noi si centrul de lume creat prin unificarea trupurilor noastre. Eram impreuna si asta era totul, protejati parca de aura ocrotitoare a iubirii ce se intensifica cu fiecare gest, cu fiecare mangaiere, cu fiecare atingere… Ochii nostri vad dincolo de conturul biografic, privirea noastra patrunde pana in transparenta sufletului indemnandu-l la iubire pura, neconditionata, dumnezeiasca, la iubirea de noi.
Te ating… iti simt fiecare bataie a inimii ca si cum ar fi a mea. Mainile curg pe conturul perfectiunii tale. Incep sa te cunosc mai bine de cat ma cunosc pe mine… Ochii mei traiesc privindu-te, lumina lor arde privindu-te. Te ating si te vreau doar pentru mine, te ating si nu ma satur. In inima mea se naste dorinta de a face ca trairea sa ramana in amintirea posteritatii… de a te eterniza.
Trupurile noastre se metamorfozeaza, devenind unul… si indeferent de pozitia in care ne aflam, spiritul dragostei noastre va fi mereu la mijloc, mereu intre noi, animandu-ne in mod continuu dorinta de a fi un tot unitar in care placerea trupeasca se uneste cu spiritul.
Mi-e imposibil sa ma apar de maretia pasiunii care se naste in tine si prin tine, caci, fiind cu tine, pasesc pe un taram nou, al necunoscutului care se releva neconditionat, de la sine. Fiind cu tine nu am nimic, si totusi, am totul, nu-mi lipseste nimic. Te am pe tine, nu-mi pot dori altceva. Mi-e frica sa nu te pierd, mi-e frica sa nu mi te ia altcineva,vreo forta superioara mie, si sa nu te mai am. Mi-e frica ca nu o sa iti mai intalnesc ochii niciodata, ca mainile mele se vor ofili cand nu vei mai fi langa mine… ca trupul meu va fi secatuit de toate sentimentele ce ard numai pentru tine.
Dar eu prefer sa cred in tine, in ceea ce trupul tau spune despre noi, despre pasiunea dintre noi. Prefer sa imi ascult inima si nu ratiunea, sa cred ca tu vei fi mereu in mine si langa mine, ca vei trai doar pentru mine si prin mine, ca si viata ta se rezuma la noi, la unuinea unica care se naste de fiecare data cand te vad, cand imi apari in gand…
Razi….
În nici un moment nu îmi placi mai mult decât atunci când râzi. Îţi dispare orice umbră de răutate din ochi şi ţi se nasc, în schimb, steluţe de lumină şi încreţituri în colţurile lor.
Buzele dragi, care mi-am spus atâtea vorbe rele, se întind şi se deschid. Ai dinţi frumoşi. Nu par a fi cei care mi-au smuls ţipete şi rugăminţi de atâtea ori.
Aşa că uit. Uit că te-am urât odată, că m-ai făcut să plâng, că ai plecat fără să te uiţi în urmă şi că te-ai întors cu aşteptări de neschimbare.
Aşa că râzi ! Râzi ca şi cum totul e bine, ca şi cum viaţa e frumoasă, ca şi cum am fi întregi, în loc de jumătăţi şi sferturi de oameni.
Nu-mi pasă dacă râzi de vorbele mele sau de existenţa mea. O să te fac să râzi dacă mă faci să uit.
Aşa că râzi de mine…
Alergam prin ploaie…
Bun deci ploua …ceea ce ma relaxeaza (atat timp cat sunt in casa) si cum spuneam ploua si bine inteles ca ma apucat creatia si uite ce a iesit dintr-o vreme urata , imaginatie si putin talent : 
Alergam prin ploaia rece de primavara plangand … lacrimile siroiau amestecate cu stropii de ploaie … haina subtire si neagra mi se lipise uda de trupul inghetat de vantul care nu mai contenea … tremuram toata de frig, un frig care venea nu numai din exterior, il simteam venind din interior, de mult prea multa vreme … Alergam fara sa stiu incotro s-o apuc, doream numai sa pot gasi un loc cald unde sa ma pot cuibari, sa-mi uit durerile, sa-mi usuc lacrimile … Evitam contactul vizual cu toti trecatorii care ma priveau … unii mirati … altii compatimitori, dorind parca sa-mi ofere o umbrela … Ii priveam usor pe sub genele ude si-mi pareau ca niste petale ofilite de trandafir imprastiate de vant in calea mea … imi provocau un fel de mila amestecata cu scarba si ma intrebam cum ar putea acestia sa ajute pe cineva cand de fapt nu se puteau ajuta nici macar pe ei insusi … Simteam nevoia sa ma departez tot mai mult de oricine, nu le puteam suporta privirile dubioase … Alergam si intr-un tarziu m-am trezit in dreptul unei usi … Am sovait cateva clipe si am apasat manerul usii … era descuiata … am impins usa si am intrat … Uda, cu obrajii palizi, am ridicat privirea, incercand sa vad unde ma afam. Cautam cu ochii inundati de lacrimile care-mi incetosau vederea si te-am zarit pe tine intr-un colt al camerei … Ochii tai ce straluceau in semiobscuritate, emanau liniste, calduram … acea caldura de care aveam atata nevoie … Mi-ai intins mana, invitandu-ma sa ma apropii … Nu indrazneam … eram atat de uda, incat apa din haine mi se scurgea pe podea creand o balta sub picioarele mele … Te-ai ridicat … mi-ai luat poseta , ai aruncat-o pe pat, mi-ai dat haina jos, apoi rochita si m-ai invelit intr-o patura alba, groasa si pufoasa. M-ai luat in brate si m-ai asezat pe un fotoliu mare in fata caminului in care ardea focul. Lacrimile continuau sa siroiasca din ochii mei tristi, incredintati norilor de prea multa vreme … Te-ai apropiat de mine, m-ai luat in brate si ai inceput sa-mi stergi lacrimile, soptindu-mi vorbe suave, minunate, care-mi picurau caldura in sufletul inghetat … Simteam cum fruntea mi se descreteste, cum necazurile dispareau unul cate unul si capatam incredere in mine … Continuai sa-mi vorbesti, sa ma mangai si sa-ti plimbi degelete prin parul meu inca ud … Flacarile focului se jucau pe fetele noastre, indemnandu-ne sa zambim … Afara ploua in continuare, dar stropii si frigul nu ma mai puteau atinge … Era cald … ma tineai strans in brate si continuai sa-mi vorbesti … In seara aceea am simtit cum ceva s-a schimbat in mine … atunci nu stiam ce … si nici nu credeam ca este posibil … dar am inteles totul abea un pic mai tarziu … erai strainul care ma facuse sa zambesc … strainul caruia i-am incredintat ochii mei …
Despre spirit libertin …
Experienta cruda a inflorit-o intr-o zeita plina de gratie, inteleapta si constienta de frumusetea ei.
Medalionul ce il poarta la gat danseaza cu steluta de lumina din ochii ei patrunzatori ce dezvelesc linistea inimii ei. Oriunde s-ar duce devine o parte din acel loc si timp. Traieste in prezent, a lasat totul in urma si s-a nascut odata cu momentul “acum”…
Ea este vantul salbatic care ii invata pe oameni ca exista libertatea, pentru ca libertatea locuieste in inima ei. Ea este acolo si apoi dispare. Le pateaza mintile cu amintiri care stiu sa atinga de-a dreptul gandurile lor. In fata ochiilor care o privesc si ii inteleg dragostea radianta , frumusetea si gratia ei par decupate din aur pur . Dureaza doar o clipa sa-i vezi bunatatea si sa-i simti caldura…
Spiritul ei libertin va bantui mereu doar in amintirile lor- pentru ca ea are curajul sa zboare in continuare. Libera, ca o fantezie ratacitoare, zboara spre urmatorul loc, sa declanseze urmatoarea transformare. Ea este divinul feminin, chimia sufletului nostru si pentru toti cei care indrazniti sa patrundeti in intensitatea ochiilor ei: veti fi pentru totdeauna schimbati! Libera, dar de o salbaticie aproape imblanzita, preaplina cu bunatate, daruieste celor care o primesc atingerea gratiei si un zambet radiant smuls de pe fata ei…
Prieteni adevarati si Prieteni falsi
Prietenii adevartii sunt foarte importantii pentru mine pentru ca sunt mereu aproape de mine si stiu ca ma pot baza mereu pe ei; ca in reclama aia cu: ” Cunosti 100 de oameni, din ei doar 50 iti stiu numele de familie, pe 30 ii ai in telefon, 10 te-au ajutat sa muti mobila, 5 te-au lasat sa le conduci masina si pe 3 i-ai sunat noaptea sa te ajute .” ei bine acei 3 pot fii numiti prieteni adevarati. Prietenii falsi , pe de alta pare sunt cei pe care nu te poti baza, care stau cu tine numai petru ca esti smecher sau popular, numai ca sa fie shi ei la fel de smecheri shi populari… uite cateva diferente dintre prietenii adevaratii si cei falsi:
PRIETENII FALSI: Niciodata nu-ti cer de mancare.
PRIETENII ADEVARATI: Din cauza lor nu mai ai mancare.
PRIETENII FALSI: Se adreseaza parintilor tai cu D-l/D-na
PRIETENII ADEVARATI: Se adreseaza parintilor tai cu TATA/MAMA
PRIETENII FALSI: Te vor scoate din inchisoare si-ti vor spune cu ce-ai gresit.
PRIETENII ADEVARATI: Se vor aseza langa tine spunand “Fir-ash … ce-am belit-o … da a fost marfa !”
PRIETENII FALSI: Nu te-au vazut niciodata plangand.
PRIETENII ADEVARATI: Plang alaturi de tine
PRIETENII FALSI: Iti imprumuta chesti pentru cateva zile ca mai apoi sa ti le dea inapoi.
PRIETENII ADEVARATI: Iti tin lucrurile atat de mult incat uita ca erau ale tale.
PRIETENII FALSI: Cunosc cateva lucruri despre tine.
PRIETENII ADEVARATI: Ar putea sa scrie o carte despre tine numai cu citatele tale.
PRIETENII FALSI: Te vor lasa in urma daca asa a facut si restu lumii.
PRIETENII ADEVARATI: Vor lua tot restul lumii la capace pentru ca te-a lasat in urma.
PRIETENII FALSI: Vor la usa de la intrare.
PRIETENII ADEVARATI: Intra direc in si spun “AM AJUNS ACASA!”
PRIETENII FALSI: Sunt pentru o perioda.
PRIETENII ADEVARATI: SUNT PE VIATA.
PRIETENII FALSI: Iti vor lua bautura de la nas cand vor crede ca ai baut destul
PRIETENII ADEVARATI: Se vor uita la tine cum te impiedici peste si vor spune “Termina-ti fai paharu de baut si ca nu irosim alcoolu’.”
Si bine inteles ca la un semenea subiect m-am hotarat sa imi pun shi eu 2 dintre cele mai bune prietene si anume Claudia(10 ani jum) imm da fata de vizavi:P ce sa zic noi avem o relatie de prietenie foarte interesanta si foarte aprinsa:)))) dar numai conteaza ea imi e mereu alaturi:X si eu bine inteles ei:P:-”
Iar cealalta prietena este Dana draga mea colega:P:X (din pacate nu mai am poze cu ea caci pc meu a suferit nijte modificari dar o sa pun in viitorul apropiat promit) ea mia fost mereu alaturi la cate un 4 luat:-” si nu numai ehh nu pot sa spun aici tot cine stie cunoaste:X
un EL si o EA
…A intrat pe usa. Era imbracata gros. El era in fata ei.
Ea s-a inrosit, l-a privit o fractiune de secunda in ochi, apoi si-a mutat privirea in jos. Statea fastacita in prag.
El s-a apropiat, si-a bagat mana in parul ei de la ceafa, a izbit-o de usa, apoi a sarutat-o pe coltul gurii.
A luat-o de mana si a dus-o pana in mijlocul camerei, unde a inceput s-o dezbrace.
Prima data i-a dat jos timiditatea, emotiile si iluziile.
A urmat naivitatea, pe care i-a sfasiat-o cu dintii.
Orgoliul i l-a calcat in picioare, il plictisea ingrozitor.
Cu o mana ii mangaia pervers demnitatea, iar cu cealalta ii rupea naturaletea.
Nu-i venea sa creada cat de gros putea fi ea imbracata.
A inceput sa se agite: i-a aruncat pe jos zambetele, siguranta, caldura, inocenta si puterea.
Si s-a oprit. A privit-o banuitor. Stia ca ascunde ceva.
In timp ce-i dadea jos haina personalitatii, a uitat sa-i umble in buzunare.
Intr-unul a gasit ironia, umorul, visele si amintirile, iar in celalalt i-a descoperit frica, frustrarile, nervii, lacrimile si ura.
A lasat-o goala in mijlocul camerei si a vrut sa plece. Ea l-a prins de mana:
- Ai uitat ceva.
- Stiu. Nu-l vreau, n-am ce face cu el.
- Te rog…e prafuit, vechi, obosit si murdar, insa trebuie sa-l iei.
El i-a impins mana la o parte, zambind ironic, iar ea l-a plesnit cu sufletul peste fata.
- Daca tu nu-l vrei, atunci nu-l vreau nici eu.
El a cazut la picioarele ei, uitandu-se mirat la bietul suflet ce se zvarcolea pe jos.
Ea s-a asezat langa el.
Acum amandoi erau calmi si se uitau placid la moartea unui suflet.
- Cum ai putut sa faci asa ceva?
Ea a raspuns soptit:
- Macar eu am stiut ce inseamna sa ai unul…
Resemnare inutila…
Amintirea a ramas tot in podul mintii mele,e plina de praf si nu vreau sa ma ating de ea,sa o dau jos de acolo.Ce rost are sa ma chinui la nesfarsit cu acest lucru,tot la aceeasi limita ajung,tot aceleasi lucruri simt si nimic nu se schimba decat pozitia timpului.
Resemnarea e un proces patetic atunci cand se poate face ceva,dar cand cel mai bine e sa accepti situatia asa cum e devine un act de demnitate dusa la extreme.Trucul sta in aplicarea ei,in felul cum o poti percepe la nevoie,cum sa nu o lasi sa devina lasitate.
Urma zilei de ieri a lasat un gust amar in viata mea,de parca tot ce a fost bun vreodata s-a transformat in otrava si s-a scurs in ziua de ieri.Acum ma simt iar goala,pustie fara idee de directia in care ma indrept cu pasii lenti pe care ii fac in sila,descumpanita si dezamagita de problemele ce ma inconjora,de fiintele ce se invart in jurul meu,de puterile care ma conduc.
Inca sunt pe punte,stiu asta,simt vantul care ma plesneste peste fata,dar nu pot sa vad urma de simtire,de spernata si tot astept sa se intample ceea ce trebuie,dar tarmul e departe si intarzie sa apara.Nu ma voi resemna in cazul asta….voi astepta pana se termina totul ca sa o pot lua de la capat.
Unde te-am pierdut?
M-ai invatat sa iubesc,dupa care m-ai facut sa nu mai simt nimic.M-ai invatat sa zambesc,dupa care nu mi-ai mai dat motive sa o fac.Mi-ai aratat cat de frumoasa e viata,iar acum m-ai facut sa orbesc.M-ai invatat sa respir,dar acum am uitat sa traiesc.M-ai invatat sa privesc in culori,iar acum nu mai vad decat alb si negru.M-ai invatat sa savurez fiecare clipa,iar acum nu mai am gust.M-ai invatat sa ascult muzica din jur,dar tu m-ai surzit cu tipete.M-ai invatat sa mangai,dar am uitat cand tu nu ai mai facut-o.Mi-ai alungat fricile,dar acum mi-ai plantat teama in suflet.Mi-ai aratat viitorul,dar acum il alung.M-ai suit pe un nor,dar acum mi l-ai destramat.Mi-ai facut promisiuni,dar acum ai amnezie.M-ai alintat ca pe un copil,iar apoi m-ai bruscat ca pe un lucru.Unde te-am pierdut…?
