Iluzii…
Când deja nu mai avea rost am pus cartea deoparte, am închis ochii şi-am vorbit: într-o zi o vom lua pe drumuri separate, ne vom uita unul pe celălalt, vei pleca departe, voi pleca departe, voi citi alte cărţi, voi citi alte vieţi, le voi vorbi oamenilor despre alte lucruri. În tot acest timp tu vei fi învăţat să laşi lumea la o parte şi să-ţi beai ceaiul fără a citi ziarul, fără a comenta ştirile, fără a-mi spune că altcineva merită mai mult. Îmi voi fi terminat atunci toate cuvintele, şi viaţa, şi puterea de a mă contrazice, şi muzica, şi sufletul, îmi voi fi redus totul la nişte resturi, la reziduri, la nimic.
Îţi voi fi spus: mai există o speranţă, hai să mergem amândoi, hai să ne pierdem, hai să ucidem timpul, nu e totul pierdut, putem învinge lumea. Îţi voi fi spus: e o nebunie, o adevărată prostie ceea ce se întâmplă, hai să plecăm, hai să închidem feţele tăcerii, hai să fim sinceri, o singură dată în viaţă, hai, nu face asta, n-are sens, n-am înţelege viaţa dacă am face asta, nu ne-am înţelege pe noi, am fi ridicoli. Mai există speranţă în lumea asta, mai există lumină, o putem cumpăra de la bătrânul din colţul străzii, nimic nu rămâne în urmă.
Atunci mi-am redeschis cartea conştienta de faptul că aceste cuvinte nu se vor spune niciodată, că sunt aberaţii, că nu mai există cuvinte care să poată exprima o mică parte din ceea ce-ar trebui spus. Cuvintele au plecat odată cu timpul, odată cu propriul înţeles…
De vorba cu un inger…
Azi a fost una din cele mai ingrozitoare zile..Zi in care am crezut ca sfarsesc. Zi cu un ocean infinit de lacrimi..Nimic nu mai era la fel..nu mai era frumos..era diferit..Nu mai eram in camera mea unde totul era roz…pazit de ochii lumii..sa nu pot vedea realitatea..Dar m-am desprins cu un deget de “frumos” si m-am uitat cu o coada a ochiului in lumea intunericului..si fara sa vreau..am cazut.Nu mai era nimic “perfect”.Vedeam trupuri invaluite in pelerine negre si ochelari la ochi apropiindu-se de mine..toti parca imi strigau numele intr-un ecou nesfarsit..parca ma amenintau…. se auzea de peste tot..eram ingrozita..Luna era diferita..avea o culoare purpurie..iar copacii se leganau in bataia vantului..de parca plangeau..Acolo nu existau flori.. nu erau zambete.. Se auzeau doar tipete.. in aer era ura.
M-am ridicat..si am inceput sa merg..era asa diferit..nu-mi venea sa sa cred..Am privit stelele care parca erau pictate in rosu si verde.. si mi-am spus in soapta..
- “Doamne..oare unde am ajuns..ce se intampla cu mine…?”
~ “Esti unde trebuie..Si trebuia de mult…aici ai fost mereu..doar ca nu ti-ai dat seama..”
- “Da..sigur..Stai ! Cine esti?..De unde se aude vocea asta..? “
~ “Sunt ingerul tau pazitor..”
- “Minti..De ce ai aparut tocami acum..?”
~ “Gresesti..eu mereu am fost langa tine..”
- “Nu zau :-J.Pana acum cand aveam nopti nedormite si pline de lacrimi..unde erai..?”
~ “Iti stergeam lacrimile..iti ascultam problemele si plangeam cu tine..chiar daca tu nu observai..toti ceilalti radeau de tine..nu le pasa..eu eram singurul care eram langa tine..nu te-am lasat niciodata din ziua in care te-ai nascut..UN SFAT AR FI SA NU MAI AI INCREDERE NICIODATA IN NIMENI..DOAR IN TINE ! 
“
Declaratie…
Ea:Ti-ai inchis vreodata ochii si ai visat la felul in care ai vrea sa fi iubit?
El: Da, i-am inchis si tot timpu vedeam ceva uimitor ce nu intelegeam. Vedeam niste lucruri uimitoare de care nu credeam ca o sa am parte…Dar tu ai facut totul posibil.
Ea:Ti-ai imaginat vreodata ce de amintiri ai avea?
El:Pana la tine eu nu am mai plans pe umarul prietenei mele, pana la tine nu am reusit niciodata cel putin sa cred ca o sa existe cineva pentru care sa imi doresc moartea pentru ca ea sa fie bine!
Ea:Sti…eu fac asta tot timpul si si ma vad pe mine impreuna cu tine si nu pot sa-mi imaginez nimic mai dulce decat sa stau langa tine,nu este nimic altceva ce as prefera sa fac decat sa ma pierd in abisul vietii impreuna cu tine.
El:Tu esti totul pentru mine si alaturi de tine vreau totul!
Ea:In fiecare zi zambetul tau devine simbolul meu, ma uit la tine si atunci sentimentele mele incep sa infloreasca,de la tine am invatat de departe mai mult decat simple numere sau cuvinte.Tu esti o carte care a devenit a mea!
El:Si va ramane a ta pana cand te vei decide ca ii mai trebuie si un al doilea volum al iubirii noastre.
Eu:Ai vrea sa te lasi sa fii al meu asa cum eu sunt a ta, plina de dorinta si de dor?
El:Pentru mine faptul ca esti tu langa mine ma face sa ma simt iubit, iar asta imi spune mie nu numai ca as vrea sa fiu al tau asa cum esti tu a mea, ci ca trebuie sa fiu a tau pana cand va decide soarta!
Ea:O dragoste puternica nu are nevoie de semne…si nu are nevoie nici de maini pentru a
putea dezmierda.
El:Are nevoie de doua suflete care se vor face prin dragoste unul puternic si invulnerabil!
Ea:Aceste cuvinte prevestesc dorinta mea de neclintit de a iubi in ciuda durerii trecatoare,furie, placere, teama, liniste, rusine.Dar si fara cuvinte te voi iubi…
El:Gandindu-ma la mentalitatea ta as putea sa spun ca am sa te iubesc si am sa te simt langa mine chiar daca nu vom mai reusi sa cuvantam…Dar pana acolo mai este mult si vreau sa profit de fiecare zi in care sunt alaturi de tine. Prin toata ceata tu sa fii raza mea de soare!
Ea:Nu am stiut niciodata ca ar putea fi asa…mi-ai dat dragoastea ta indiferent de pretul platit. Cu inima mea in grija ta, nu ma voi pierde niciodata!
El:Te vad si simt cum inima imi sare din piept, dar ai dreptate, a sarit si tu ai prins-o! Cu inima ta la mn nu te vei pierde niciodata, dar nu doar ata, va fi mereu in siguranta si o voi iubi mereu!
Ea:Un juramant de dragoste este pecetea finala:…
El:Cand este intuneric, tu esti lumina mea, cand esti lumina mea, simt cum imi doresc sa fie asa toata viata, cand imi doresc sa fie asa toata viata, te iubesc pana la Dumnezeu, si cand te Iubesc pana la Dumnezeu, inseamna ca sunt al tau si asa voi fi mereu! M-ai facut sa simt dragostea adevarata si pentru asta iti multumesc dar sper ca si tu sa fii a mea si impreuna sa fim fericiti!
Juramantul meu este acela ca orice s-ar intampla, peste orice problema am da…
Iti jur ca voi face in asa fel incat sa trecem peste si la final sa fim doar eu, tu si restu’ lumii!
Ea:”Eu sunt o fereastra deschisa… pentru zborul visurilor noastre… te iubesc pana la
Doamne-Doamne si inapoi… de un infinit de ori…
Intr-o lume in care ne iubim… si tu ma stii… mai… ma vrei… iar eu…
eu te privesc si imi ajunge… te simt si nu ma satur… te am si te mai vreau… si te
mai vreau… si te maï vreau…”
El:Te am si te mai vreau! Si asa va fi mereu!
It`s the wrong time.
Iata ca nu mai aud nimic, sau poate nu vreau sa aud,caci imi e frica de vuietul de cuvinte ce ajunge din intamplare la mine, sau de linistea solemna a lumii. ..Uite-ma ca tip pentru a acopari si marea, si cerul si vidul iluziei, cu sunete inalte, respingand orice urma de realitate.
Usor ,usor ajung sa ma izolez in miile de puncte albe ale unei pagini si cu putin efort sa le transform in curcubeu , fluturi si sprenta.Incetul cu incetul voi deveni o pisicuta ce se scalda intr-o baie de raze, intr-o poveste rurala, sau printesa dint-o multitudine de basme..Stii …as putea fi oricine, caci m-as imbraca in vid si infinit,si nu aberez ..chiar as putea sa ma metamorfozez in puncte pentru a defini ceea ce nu poate fi definit.
Dar palma rece a toamnei ma loveste fara mila, si-mi aminteste ca sunt om… un om ce nu-si poate defini nici macar propria fiinta, nici macar propriiul chip..un om ce se pierde in miile de sunete si cuvinte, pe care le scrie cu sete atunci cand cerul ii bate in geam si frigul in inima.Iar atunci cand ploaia imi bate in verdele ochiului,tresar stupid…ce liniste e…de ce am tipat?asta e linistea realitatii, sau macar iluzia unui vis inghetat pe retina ruland continuu pe acceasi placa invechita a timpului?!
Un baiat si o fata:X
Azi nu am chef sa fiu trista…sa ma descarc pe blogul asta nenorocit spre calmarea si linistirea mea azi sunt vesela si visatoare:).Cred ca e printre putinele postari cand scriu in momente de visare… defapt nici macar nu scriu acele povesti in termeni academici cum spunea cineva …si asta pentru ca ploua. Aceasta magie a naturii ma duce cu totul intr-o alta lume o lume a mea…insa in lumea mea in ultimile zile a domnit aceasta melodie:X
…
Mi-as fi dorit de mult sa mai scriu ceva…dar timpul a fost pentru mine mai scurt ca niciodata si nu pentru ca nu as fi putut numara fiecare secunda care a trecut ci pentru ca imaginatia mea a zburat in locuri prea ciudate pentru a putea fi expuse sub o forma scrisa…
Si totusi… ar fi fost interesant sa cunosti si tu o altfel de lume … mai impiedicata , mai impulsiva uneori dar intotdeauna schimbatoare si care isi doreste sa ajunga macar undeva mai sus decat oricine altcineva.
Si uite ca… asa facem ca totul sa sune cat mai ciudat amestecam cuvinte , le gasim intelesuri …scriem cat de repede putem si incercam sa nu pierdem nici o idee din minte pentru ca macar cateodata totul sa aiba un sens iar daca noi avem unul inseamna ca traim pentru ceva si inseamna ca vantul nu bate degeaba , sarutul nu are gust ci senzatie nu are nimic sens fara tine…
As vrea ca macar odata sa am curajul sa-ti spun totul si totusi nu am sa-ti spun nimic…
Amintiri triste…
Fire de par se joaca cu amintirea ta. La sfarsitul zilei ma aflu tolanita intr-un fotoliu cu o poza in mana. Tu nu zambesti, doar ochii iti sunt mai blanzi – totul e mister.
Am fugit intodeauna de sentimente intense, nu stiu de ce ma tem, poate ca multe lucruri pe care le fac nu le inteleg si mi se par penibile. Nu inteleg momentul in care ma alfu. Sunt o nebuna : ma alimentez cu sperante si apoi le arunc.
Avem milione de motive pentru care putem sa varsam o lacrima si noi le alegem pe cele mai marunte. Poate pentru ca viata noastra e facuta din lucruri mici(unele chiar minuscule) puse cap la cap sau imprastiate.
O lacrima aluneca pe obraz si pare sa devina regina vietii mele. Iata ca si o fiinta care vrea sa para mereu dura, care controleaza si ultima linie a destinului, care isi face planuri pentru 1 an, plange…
Mi-e dor de tine! Simt lipsa ta si a tot ceea ce reprezinti. Mi-e dor de mana ta dreapta ce se juca mereu in parul meu rebel. Iti simt respiratia pe fiecare alee din parc, pasii in fiecare melodie de jazz, privirea in orice val. Incep sa cred ca iubesc, asta pentru ca indragesc fiecare lucru pe care il uram. Vad in orice urat ceva frumos, inlocuiesc ura cu fericirea, tristetea cu bucuria, invidia cu aprecierea si pletele mele danseaza. Intr-o seara in care sunt singura in fata unei foi albe ma simt in centrul universului. Nu esti langa mine si te iubesc exact pentru ca nu esti. Te am in gand si pot sa te tin acolo pentru o eternitate.
Doua lacrimi isi croiesc un drum pe obrazul meu. Prima se jertfeste pentru profunzimea pe care nu ti-am aratat-o, i-ar cea de-a doua pentru nimic. Nimicul acela din care poti crea totul. Nimicul cu care canti, razi, dansezi, cinezi… si toate acestea pentru ca esti indragostit. Iubesti si nu ai nevoie de stupefiante. Fac din cuvantul „dor” o fiinta. O tin in mana stanga aproape de inima, simt cum bate si ma hranesc din asta. Sunt tandra si dulce, mereu dispusa sa te rasfat, dar tu nu esti aici…
Un vis , un inceput , o raza de soare…
Stau si ma gandesc uneori ce scurta e viata unui om! Viata fiecaruia e precum o stea. Inceputul e cand apare pe cer, cand straluceste precum un soare pe cerul senin ori innorat, iar maturitatea cand incet se topeste, dispare neajutorata precum palpairea unei lumanari. Dar parca mai frumos e cand straluceste, cand are putere, acea parte a vietii numita copilarie.
Nu e om cel ce o data in viata sa nu a stiut ce inseamna sa fii copil, nu a facut lucruri specifice copilariei si nu a stiut sa pretuiasca scumpa sa copilarie!
Copilaria se caracterizeaza prin jocuri, zambete, zile de sarbatoare si…soare.
Pentru fiecare copil, zilele de sarbatoare sunt un mic colt de Rai. Atunci toti prichindeii se intalnesc cu alti tanci de seama lor, merg de mana cu bunicuta la biserica si afla ce inseamna surasul.
De Craciun, in fiecare an impodobesc bradul. Puzderii de stele si stelute atarna gingas pe ramurile verzi. Globuri de cristal, ghirlande colorate… parca toate imi indulcesc viata. Varful in fiecare an este impodobit cu un inger, un inger superb cu cativa crini in mana. Intotdeauna m-a fermecat, poate cu lacrimile sale precum o perla, sau cu zambetul sau unic.
Si Pastele este o sarbatoare pretuita. Ea este caracterizata prin prospetime si inviere. La biserica mii de oameni aprind lumanari ce danseaza feeric. Se aduc oua rosii si se ciocnesc cu veselie:
- Hristos a inviat!
- Adevarat a inviat!
In fiecare an, de Pasti, privesc apusul fermecator. Parca se scurge domol intr-o
calimara, iar apoi natura il picteaza din nou ca un zeu pe cerul senin.
Toti copiii intampina veseli Pastele. Doar el aduce primavara si, cu ea, soarele ce ne incalzeste.
In Padurea Argintului, un loc fermecator datorita frumusetilor sale, este un lac de cristale. In caldura soarelui nuferi de aur se rasfata.
Aceasta padure de basm este locul meu de joaca. Razele soarelui scapatau prin frunzisul des. Era parca un vis.
Reteta pentru o copilarie frumoasa: se pune o raza de soare, o petala de trandafir, o stea stralucitoare, o picatura de ploaie, cativa fulgi de nea, un curcubeu, un camp inverzit, o mare nesfarsita, cantecul duios al mamei, vorba inteleapta a bunicii, apoi se amesteca totul cu zambetul tau cristalin!
Zambetul copilului e primul sau succes.
Realitatea traita prin vis…
Eram doi, amandoi…impreuna. Atingeri fine se contopesc cu priviri seducatoare, dorinta arde in noi si pentru noi. Nimic altceva nu mai era, nimic nu mai exista. Eram doar noi si centrul de lume creat prin unificarea trupurilor noastre. Eram impreuna si asta era totul, protejati parca de aura ocrotitoare a iubirii ce se intensifica cu fiecare gest, cu fiecare mangaiere, cu fiecare atingere… Ochii nostri vad dincolo de conturul biografic, privirea noastra patrunde pana in transparenta sufletului indemnandu-l la iubire pura, neconditionata, dumnezeiasca, la iubirea de noi.
Te ating… iti simt fiecare bataie a inimii ca si cum ar fi a mea. Mainile curg pe conturul perfectiunii tale. Incep sa te cunosc mai bine de cat ma cunosc pe mine… Ochii mei traiesc privindu-te, lumina lor arde privindu-te. Te ating si te vreau doar pentru mine, te ating si nu ma satur. In inima mea se naste dorinta de a face ca trairea sa ramana in amintirea posteritatii… de a te eterniza.
Trupurile noastre se metamorfozeaza, devenind unul… si indeferent de pozitia in care ne aflam, spiritul dragostei noastre va fi mereu la mijloc, mereu intre noi, animandu-ne in mod continuu dorinta de a fi un tot unitar in care placerea trupeasca se uneste cu spiritul.
Mi-e imposibil sa ma apar de maretia pasiunii care se naste in tine si prin tine, caci, fiind cu tine, pasesc pe un taram nou, al necunoscutului care se releva neconditionat, de la sine. Fiind cu tine nu am nimic, si totusi, am totul, nu-mi lipseste nimic. Te am pe tine, nu-mi pot dori altceva. Mi-e frica sa nu te pierd, mi-e frica sa nu mi te ia altcineva,vreo forta superioara mie, si sa nu te mai am. Mi-e frica ca nu o sa iti mai intalnesc ochii niciodata, ca mainile mele se vor ofili cand nu vei mai fi langa mine… ca trupul meu va fi secatuit de toate sentimentele ce ard numai pentru tine.
Dar eu prefer sa cred in tine, in ceea ce trupul tau spune despre noi, despre pasiunea dintre noi. Prefer sa imi ascult inima si nu ratiunea, sa cred ca tu vei fi mereu in mine si langa mine, ca vei trai doar pentru mine si prin mine, ca si viata ta se rezuma la noi, la unuinea unica care se naste de fiecare data cand te vad, cand imi apari in gand…
VISUL & REALITATEA
Deschid calculatorul si simt nevoia sa scriu. La mine exista aceasta NEVOIE DE A SCRIE. Nu scriu la comanda, scriu cand simt. Acum simt. Ma gandesc la Vis si Visatori. Si la Realitate, la Cruda Realitate.
Exista in mintea multora aceasta asociere : Visator – Aiurit – Cu Capul in Nori – Rupt de realitate. Asocieri gresite, superficiale… Nu asta inseamna a visa. A visa nu inseamna a vedea cai verzi pe pereti. Nu ma intelegeti gresit. Un Visator se deosebeste de un visator (de asta il scriu cu litera mare). A VISA inseamna a te conecta la o Lume Superioara. A visa inseamna a vibra la lucruri profunde, la Idealuri. A visa inseamna a vedea posibilitati acolo unde altii vad drumuri inchise. A visa inseamna a rade, a te bucura, a avea pofta de viata. A visa inseamna a nu ceda nici cand atunci cand si ultima farama de speranta s-a pierdut. Un Visator poate depasi orice bariera a realitatii si poate concretiza Visul sau in Realitatea. Da, asta este Visatorul – o Poarta intre Lumea Visurilor si Lumea Reala. Un Visator transpune Visul sau in Realitate. Un Vis isi merita titulatura daca trezeste Sentimente minunate in tine, daca te ajuta, daca se inspira din Idealuri inalte, daca inspira o Lume mai Buna, daca se resfrange in vreun fel in Realitatea in care traim.
IUBIREA este un Vis, poate cel mai frumos Vis. Si asta pentru ca este ceva ce poate Transforma realitatea, poate modifica regulile, poate duce la depasirea oricaror limite. Cine iubeste cu adevarat, este un Visator. El vede o lume ma buna, o lume mai primitoare, mai prietenoasa, mai toleranta.
De ce scriu aceste lucruri? De ce aceste precizari? Pentru ca deseori m-am lovit in societatea in care traiesc de dispret fata de Visatori. Desconsiderare, superficialitate. Oamenii nu mai viseaza pentru ca sunt educati ca a visa este ceva nelalocul lui. Ca a visa inseamna a te rupe de realitate. GRESIT! Imaginea lor despre lumea in care traim este incompleta. Se bazeaza doar pe cateva simturi, cateva certitudini, cateva aspecte materiale pe care le ating. Si totusi Totul nu este doar Materie. Exista ceva mai mult. Realitatea e mai complexa. Deseori simtim acest lucru, insa refuzam sa acceptam. Suntem mai mult decat bucati de carne. Ceva in interiorul nostru ne anima, ne potenteaza. Imaginatia, creativitatea si intuitia sunt unele dintre cele mai inexplicabile capacitati ale omului. De unde ne vin ideile? De ce visam noaptea? Calatorim in somn? Cum reusim sa intuim anumite lucruri? Iata intrebari pe care nu le pot explica cei “limitati”.
Ele exista pentru ca omul are capacitatea de a se conecta TOTAL la Realitatea in care traim. Realitatea are partea ei Materiala, insa si partea ei Spirituala/Iluzorie. Daca o pot numi asa… Visatorii pot accesa si cealalta parte a realitatii, care le confera energii inmaginabile. Care le ofera puteri nebanuite, le deschide porti neasteptate si le ofera un orizont de viziune COMPLET.
Ma inchin in fata ta : Visatorule. TE RESPECT, TE ANIM. Visatorul…. Cum il recunosti?Are zambetul inflorit pe fata si stralucire in ochi. Are o fata calda si senina. Are privirea profunda. Este voios, animat, planifica pe termen lung. E nemultumit si in el este ceva care il face sa mearga mai departe. Sa vrea mai mult, sa isi doreasca mai mult.
Visatorul in pofida a ceea ce se crede este un OM CAPABIL. Pentru ca isi doreste mult, pentru ca are o viziune COMPLETA, pentru ca are PLANURI si VISE care il tin activ, sanatos…Visatorul ne duce catre o lume mai buna…
Privesc in istorie si inteleg ca Omenirea a fost “trasa” in sus pe scara evolutiei de Visatori, de Deschizatorii de Drumuri, de Oameni Intelepti…Si primul mare Visator, care a si platit pentru Visul sau, a fost PROMETEU. Cel care a oferit FOCUL Omenirii…Si de atunci avem Foc in suflet, avem Pasiune. Caci un Visator fara Pasiune este ca Iubirea fara Obiectul Iubirii…adica stearpa.
VISEAZA CITITORULE! NU TE LASA COPLESIT DE REALITATEA MATERIALISTA.
Trecerea prin spini…
Exista multe cantari pe care instrumentele nu le pot imita,cum exista si simturi pe care nu oricine ti le poate trezi.Exista momente,cand asezat in pat,cu ochii fixati in sus,de parca privirea ti’ar putea trece de peretele alb, incepi sa desenezi in minte vise pe care nici nu esti sigur daca ai vrea sa le traiesti cu adevarat.Te intrebi mereu ce este acel ceva care te poate face sa simti ceva cu totul aparte ,ceva deosebit,care te poate face sa schimbi toate greselile tale in lectii de viata,toate tale in calitati,toate visele tale in realitate.Te gandesti ca lumina unei dimineti,rasfirata printre jaluzelele ferestrei poate fi acel ceva.te gandesti ca te simti atins cu iubire,cand degete de soare te ating pe fata, ca esti trezit intr’un vis si ca nu poti vedea decat niste trepte care te vor duce in adancul simturilor tale cele mai sincere,cele mai pure
Dar exista din pacate clipa durerii cele mai profunde,cele mai grele de suportat,a fiecaruia dintre noi:clipa cand,arzand de curiozitate si de speranta,privesti dincolo de jaluzelele albe,care erau atat de fictive,atat de aluzive,incat te’au facut sa’ti construiesti cu fantezia ta imparatii de iubire.Atunci,ranit mai adanc ca niciodata vei plange.vei plange mai mult cu inima decat cu ochii,poate chiar doar cu inima.Atunci vei descoperi nedreptatea,dificultatea si taria cu care trebuie sa joci in viata,pentru a’ti gasi acel ceva numai al tau,care te face sa te simti numai al sau.Atunci vei sti ca nu este cineva,ci cineva.Oare nu e mai bine sa ai incredere doar in tine?Ba da,de altfel nu te poti minti pe tine,nu’i asa?:) La urma urmei te increzi tot in cineva cu sentimente,care intelege,care iti raspunde si cel mai important care nu’ti creeaza nici o stare de indoiala,ca e ‘confidentul” tau..chiar daca acel cineva esti doar tu. Ce pacat ca nu stim niciodata adevarul si ce sa credem…ce sa nu credem…In cine sa avem incredere si in cine nu.E pacat ca,apropiat sa fii de o persoana,poti sa incepi sa ai indoieli in privinta sinceritatii ei….Ma desprinsesem de blog,recunosc:)Credeam ce nu o sa mai am nevoie de el..dar uite’ma unde marturisesc din nou:) pe un brat nematerial,care de fapt sunt tot eu. Hei,macar e cineva care nu pleaca niciodata de langa mine,de fapt,daca ar gandi,ar merge si ar vorbi,probabil ar pleca cu prima ocazie la cate probleme ii pun pe umar:))
Ironic
Mi-e frică.
Atât de frică, încât tac. Nu mai sunt stăpâna paşilor mei, ca înainte, şi nu-mi dau seama dacă nu pot sau nu vreau să îi opresc. De ce mă îndrept, fără să tremur, spre ceva care mă sperie ? De ce îmi ridic privirea, ca să-mi preschimbe soarele întreaga lume în culori şi să mă lase oarbă ?
Nu înţeleg… În loc să mă răsucesc pe călcâie şi să fug oriunde altundeva, rămân. Aştept.
Parcă trăiesc un vis în care mă urmăreşte un pericol şi oricât aş vrea, nu pot nici să mă mişc, nici să vorbesc. Cineva m-a încuiat în mine.
De ce în loc să ţip înspăimântată, să strâng din dinţi şi din pumni şi să insist să fiu coborâtă pe pământ, îmi leagăn liniştită picioarele prin aer, în timp ce mă îndepărtez tot mai mult de siguranţa cunoscutului ? Cine-i fiinţa asta nebună care priveşte zâmbind perspectiva prăbuşirii ?
Nu doar îmi place golul ce mă apasă pe piept, dar îl caut şi îl mai vreau.
Sigur, dacă o să cad, mă tem de momentul în care o să-mi întind, din instinct, mâinile în căutarea unei salvări care nu există. Mă tem de sentimentul de neputinţă şi disperare, dinainte să mă prăbuşesc. Căderea o să fie scurtă. O să-mi ţin ochii strâns închişi şi nu o să scot nici un sunet.
Până atunci, încep să mă obişnuiesc cu înălţimea. Lumea şi oamenii par atât de departe, încât nu mai contează. Nu ştiu cine sunt şi uit că am fost una dintre ei. Sunt aşa de sus, încât văd marea.
Şi ştii ceva ? Merită.
Se poate, oare, să îţi fie dor de mare dacă n-ai văzut-o niciodată ?
Alergam prin ploaie…
Bun deci ploua …ceea ce ma relaxeaza (atat timp cat sunt in casa) si cum spuneam ploua si bine inteles ca ma apucat creatia si uite ce a iesit dintr-o vreme urata , imaginatie si putin talent : 
Alergam prin ploaia rece de primavara plangand … lacrimile siroiau amestecate cu stropii de ploaie … haina subtire si neagra mi se lipise uda de trupul inghetat de vantul care nu mai contenea … tremuram toata de frig, un frig care venea nu numai din exterior, il simteam venind din interior, de mult prea multa vreme … Alergam fara sa stiu incotro s-o apuc, doream numai sa pot gasi un loc cald unde sa ma pot cuibari, sa-mi uit durerile, sa-mi usuc lacrimile … Evitam contactul vizual cu toti trecatorii care ma priveau … unii mirati … altii compatimitori, dorind parca sa-mi ofere o umbrela … Ii priveam usor pe sub genele ude si-mi pareau ca niste petale ofilite de trandafir imprastiate de vant in calea mea … imi provocau un fel de mila amestecata cu scarba si ma intrebam cum ar putea acestia sa ajute pe cineva cand de fapt nu se puteau ajuta nici macar pe ei insusi … Simteam nevoia sa ma departez tot mai mult de oricine, nu le puteam suporta privirile dubioase … Alergam si intr-un tarziu m-am trezit in dreptul unei usi … Am sovait cateva clipe si am apasat manerul usii … era descuiata … am impins usa si am intrat … Uda, cu obrajii palizi, am ridicat privirea, incercand sa vad unde ma afam. Cautam cu ochii inundati de lacrimile care-mi incetosau vederea si te-am zarit pe tine intr-un colt al camerei … Ochii tai ce straluceau in semiobscuritate, emanau liniste, calduram … acea caldura de care aveam atata nevoie … Mi-ai intins mana, invitandu-ma sa ma apropii … Nu indrazneam … eram atat de uda, incat apa din haine mi se scurgea pe podea creand o balta sub picioarele mele … Te-ai ridicat … mi-ai luat poseta , ai aruncat-o pe pat, mi-ai dat haina jos, apoi rochita si m-ai invelit intr-o patura alba, groasa si pufoasa. M-ai luat in brate si m-ai asezat pe un fotoliu mare in fata caminului in care ardea focul. Lacrimile continuau sa siroiasca din ochii mei tristi, incredintati norilor de prea multa vreme … Te-ai apropiat de mine, m-ai luat in brate si ai inceput sa-mi stergi lacrimile, soptindu-mi vorbe suave, minunate, care-mi picurau caldura in sufletul inghetat … Simteam cum fruntea mi se descreteste, cum necazurile dispareau unul cate unul si capatam incredere in mine … Continuai sa-mi vorbesti, sa ma mangai si sa-ti plimbi degelete prin parul meu inca ud … Flacarile focului se jucau pe fetele noastre, indemnandu-ne sa zambim … Afara ploua in continuare, dar stropii si frigul nu ma mai puteau atinge … Era cald … ma tineai strans in brate si continuai sa-mi vorbesti … In seara aceea am simtit cum ceva s-a schimbat in mine … atunci nu stiam ce … si nici nu credeam ca este posibil … dar am inteles totul abea un pic mai tarziu … erai strainul care ma facuse sa zambesc … strainul caruia i-am incredintat ochii mei …
Un somn real…
Mă trezesc din nou dintr-un somn adânc numit realitate. Privesc noua lume ce mă înconjoară şi mă simt mai liberă şi mai fericită. Păşesc cu paşi mărunţi în iarba verde ce înconjoară întreg ţinutul meu visător. Parcă pentru mii de oameni timpul s-a oprit în loc iar acum trăiesc tot ce au uitat ei să trăiască. Vise uitate, pierdute, dorinţe ascunse şi încuiate, gânduri bune ce nu meritau spuse, zâmbete de copil. Toate nu sunt decât nişte zile trecute ale realităţii. 
Păşesc pe cărarea numită amintiri şi îmi aduc aminte de fiecare moment al vieţii ce mi-a adus un zâmbet pe buze, o lacrimă în ochi şi un alt gând în suflet. Aş vrea să pot simţi din nou fiecare atingere a destinului, fiecare suspin ce a zburat spre înaltul cer. Sunt doar alte amintiri ce strigă a fi trăite, sunt doar alte gânduri goale ce vor să umple suflete pustii.
Simt cum nebunia ocupă locul raţiunii, iar visele înlătură umbra realităţii. Mă simt ruptă de lume dar totuşi mă simt întreaga lume. Simt nebunia ca fiind atât de aproape. Mi-e frică şi totuşi trec mai departe. Aş avea nevoie de un ceas ce să mă adoarmă şi să mă ducă din nou în somnul numit realitate.
Despre spirit libertin …
Experienta cruda a inflorit-o intr-o zeita plina de gratie, inteleapta si constienta de frumusetea ei.
Medalionul ce il poarta la gat danseaza cu steluta de lumina din ochii ei patrunzatori ce dezvelesc linistea inimii ei. Oriunde s-ar duce devine o parte din acel loc si timp. Traieste in prezent, a lasat totul in urma si s-a nascut odata cu momentul “acum”…
Ea este vantul salbatic care ii invata pe oameni ca exista libertatea, pentru ca libertatea locuieste in inima ei. Ea este acolo si apoi dispare. Le pateaza mintile cu amintiri care stiu sa atinga de-a dreptul gandurile lor. In fata ochiilor care o privesc si ii inteleg dragostea radianta , frumusetea si gratia ei par decupate din aur pur . Dureaza doar o clipa sa-i vezi bunatatea si sa-i simti caldura…
Spiritul ei libertin va bantui mereu doar in amintirile lor- pentru ca ea are curajul sa zboare in continuare. Libera, ca o fantezie ratacitoare, zboara spre urmatorul loc, sa declanseze urmatoarea transformare. Ea este divinul feminin, chimia sufletului nostru si pentru toti cei care indrazniti sa patrundeti in intensitatea ochiilor ei: veti fi pentru totdeauna schimbati! Libera, dar de o salbaticie aproape imblanzita, preaplina cu bunatate, daruieste celor care o primesc atingerea gratiei si un zambet radiant smuls de pe fata ei…
…
Simt cum ceva ma apasa pe piept … simt cum o noua viata intra in mine si inima incepe sa bata … sangele curge prin vene si corpul mi se incalzeste. Deschid ochii … nu se vede nimic. Totul e negru si … fara viata. Deodata vad niste umbre … vad cum culorile se aduna si se formeaza curcubeul, picaturile cristaline se aduna si formeaza o ploaie calda de vara, razele soarelui se imprestie si se formeaza lumina, vantul adie usor si apar norii, apar plantele si animalele modelate de praf, … apare totul. Aud un glas suav, gingas, dar neputincios … striga … al cui o fi oare? Unde ma cheama? O fi sufletul meu care vrea sa se elibereze? … unde sa plece … sa-mi paraseasca trupul? Voi ramane rece si fara sentimente …, dar … nu … striga pentru a simti … Imi doresc foarte mult sa fac un pas … voi reusi? Sunt inca amortita … imi fac curaj si pasesc … ma doare, dar reusesc … Lumina m-a cuprins acum si ma sustine … parca m-as afla pe un nor deasupra pamantului pentru a controla sau … pentru a simti din plin libertatea?
Un trandafir proaspat inflorit apare in calea mea: misterios, trufas, seducator … ceva ma tine la distanta de el … or fi spinii sai? pentru o clipa am simtit ca m-am indentificat cu el desi par vulnerabila si inocenta, pot sa ma apar; am putere si pot invinge … vreau sa ating superbul trandafir, dar o picatura de sange se scurge din palma mea … am vrut sa-i fac rau si m-a orprit; orice vietate are dreptul sa se apere de dusmani. 
Frumusetea si armonia domnesc in aceasta lume … unde ma aflu oare? acest taram pare perfect, este doar creat de imaginatia mea, de subconstient … nu exista perfectiunea … nu sunt nici in vis … unde m-a trimis sufletul? abia m-am renascut … totul e asa confuz; nu gasesc explicatie; am o alta viata altundeva …, dar unde? totul e pustiu … sunt singura … dorinta de a evada din realitatea cruda m-a adus aici … pare a fi un taram de basm, dar unde sunt ceilalti? nu vreau singuratate!
Intr-o clipa totul dispare … un decor infiorator isi face aparitia … norii grei si negri formeaza o furtuna … inocenta si puritatea dispar si se iveste sinistrul … intunericul ce provoaca la toti frica … culoarea mortii si a suferintei … este pretutindeni, chiar si in sufletele celorlalti; se vede aceasta tristete apasatoare pe chipul lor, dar nu au vointa sa schimbe nimic. Nu le-au mai ramas speranta? Unde este farama de soare ce-i tine in viata? … farama de lumina inca mai exista deasupra tuturor … luna inca mai lupta … de ce ei nu vor sa mai primeasca forta si speranta? zambetul s-a transformat in lacrimi amare sau sange; fericirea s-a transformat in ura;
Am ajuns acolo unde toti cauta acelasi lucru -> Materialitate. De ce nu-si mai hranesc sufletul cu dragoste? Unde a disparut acest sentiment? Cine a sters din oameni acest sentiment asa minunat? Voi afla vreodata? Deocamdata voi sta si voi privi cum lumea se autodistruge si eu nu vor sa schimbe ceva, se sinucid.
Incep sa strig … strig dupa ajutor, dar nimeni nu vrea sa ma auda chiar daca trec pe langa mine mii de oameni … striga si sufletul meu … striga la nesfarsit … glasul sau nu se stinge … ecoul sau se mai aude in univers … il aude fiecare om in parte, dar nu se uita inapoi … intorc privirea si merg mai departe nepasatori; inima lor nu mai simte nimic, a devenit o piatra care cu timpul se va sfarma; … glasul sufletului meu nu sa stins inca. Speranta nu pleaca din mine, Ma agat eu de dansa sau ma voi stinge din viata? … haosul ma va ucide incetul cu incetul … intunericul nu vrea sa existe suflete curate in imparatia sa; poate pe mine ma va invinge, … dar luna inca vegheaza si lupta; poate va si castiga … sufletul meu ii va acorda mereu sprijin … sprijin ce fiecare din noi avem nevoie
Nonprintesa si bula ei…
De ceva timp mi se spune ca vorbesc mult si spun putin sau vorbesc putin si nu spun nimic…depinde de context. Evident, mie mi se pare ciudat, pentru ca eu ma privesc ca pe o persoana extrem de deschisa..
Dar avand in vedere ca nu exista o singura persoana care mi-a spus asta, ci sunt mai multe..am inceput sa constientizez problema.
Traiesc intr-o bula. Ce-i drept e o bula cu gauri, nu de alta, dar trebuie sa-mi pastrez imunitatea, nu-i asa?
Mi-am format un sistem de aparare involuntar, pe care dupa mult timp am inceput sa-l constientizez.
Nu am traume grave si nici probleme existentiale iesite din comun.
Pur si simplu m-am lovit cu capul de sus, mi-am dat seama ca ma doare si n-as mai vrea sa trec prin asta iar.
Cred ca un pitic de-al meu a zis “Hmm..nu e bine asta pentru tine” si atunci, incet, incet, a inceput sa-si construiasca o casuta pentru a se feri de rau si a-i fi bine. Practic, a pus stapanire pe mine, mi-a construit o bula si m-a pus sa ma adaptez si sa ma bucur de ea.
Ce-am facut eu? M-am adaptat, logic
Beneficii?
Riscuri minime, dorinta acuta de a detine controlul…si dupa cum bine stim cu totii, cand avem “puterea”, mai greu sa fim raniti, o viata cvasi-linistita, fara dezamagiri, si abilitatea de a trece “mai departe” mult mai usor.
Riscuri?
Impresii gresite despre mine – ca sunt rece, necomunicativa, ca merg pe principiul “ma descurc si singura” si mai ales ca cineva trebuie sa treaca 1028e4308403803 de trepte ca sa ajunga la mine..
Realitatea?
In adancul sufletului am ramas la fel: o persoana usor influentabila, sensibila, indragostita de fluturasi, care vrea sa fie tinuta de mana pe strada, vesela, visatoare si usor de dezamagit…
Rezultat?
Combinand toate efectele din acest post relativ coerent, avem urmatoare concluzie: fiecare experienta pe care am trait-o a contat si m-a facut ceea ce sunt in prezent: o nonprintesa prinsa intr-o bula cu gauri, care vrea sa fie inconjurata de oameni care-si doresc si-si dau silinta sa patrunda in lumea mea.
Poate asa imi dau seama ca intr-adevar vor sa fie aici si ca le pasa, poate asta sunt acum, sau poate am nevoie de o gura de aer proaspat care sa ma faca sa pasesc sigur intr-o lume in care nu stii ce te asteapta dupa colt.
Azi nam titlu…
Un ocean de sentimente imi inunda in momentul de fata mintea, si fiinta. Nu mai stiu exact ce simt. Extaz? Fericire? Nepasare? …. Ura??? Nu stiu, nu imi pot da seama, sunt prea multe; ma coplesesc.
O minte demonica ma indruma sa fiu insensibila la tot ce se petrece in jurul meu, fiindca nu merit sa ma consum degeaba, dar pot? Privesc cu placiditate totul in jurul meu, intrebandu-ma ce e de facut, insa prin fata mea mi se perinda imagini care imi aduc aminte ca sunt om, si ca sunt inconjurata de oameni, datorita carora toate ambiiile mi s-au materializat. 
Am reusit sa fac tot ce mi-am propis, simt ca toti pe care ii vreau sunt langa mine si sunt fericita. Insa asta nu este decat o parte a simtamantului meu foarte schimbator. Pe langa asta am impresia ca nu are rost sa imi arunc sufletul in jocul necrutator al vietii, ci trebuie sa mi-l pastrez, strans legat. Numai al meu … nu si al altcuiva.
Ambiguu mi se pare totul in jurul meu. Prea confuz ma simt acum, nu mai stiu daca mai traiesc cu adevarat sau doar supravietuiesc intr-o lume fara suflet. Imi aud o voce care spune : Life is not easy and it will never be, but you’ve got friends and one of them is me. Nu mai realizez nimic. Nu inteleg destinatarul insa nici expeditorul, nu mai inteleg nimic, aud doar un ras cinic care imi da forta sa lupt cu tot.
Vis…
Fericirea există. Am visat-o. Nu aşa cum visezi să creşti mare şi să te faci prinţesă, ci am visat-o într-o noapte în timp ce dormeam. Nu-mi amintesc povestea şi personajele, dar ştiu cu siguranţă că în noaptea aceea am fost fericită. N-aş fi crezut niciodată că pot să visez un sentiment.
Şi ce sentiment! Era fericirea absolută, cea care nu-ţi lasă loc de aer în suflet, acoperindu-l în totalitate în culori prea zgomotoase.
Dacă toate visele mele ar fi aşa, Doamne, cât aş mai urî adevărata viaţă! N-ar fi pentru mine decât un bal mascat al speranţelor deşarte şi al dezamăgirilor. Zadarnic m-aş strădui să fug, rămânând prizoniera dansului lor satanic pe veci.
Nu…nu mai vreau să visez fericirea. Prea gros m-a îmbrăcat în lumină şi mă tem să nu mă trezesc goală în mijlocul nopţii.
Mi-e de ajuns că am simţit-o doar atât cât să cred în ea.
Cand dormi…
Inedit, posibil, fantastic, credibil. Calatorii spre alte taramuri, dorinte devenite realitate, temeri adeverite fara sa iti dai seama, personaje animaliere, umane si multe alte elemente care dau viata unei existente “nocturne”.
Daca in timpul zilei exista un risc crescut de plictiseala, in timpul noptii cu siguranta vei avea ocupatie. Visezi, sau, conform unui citat din “Maidanul cu dragoste” (G.M.Zamfirescu), esti martor al intamplarilor pe care sufletul tau le “traieste” in timpul in care tu dormi: “Cand dormim, duhul nostru pleaca sa se plimbe, sa isi traiasca tainul lui de necazuri si bucurii. Pleaca, vezi bine, dar intre el si noi ramane o legatura, ca o ata intinsa si nevazuta de oricine. Uite de ce, noi stim tot ce face el si zicem ca am visat.”.
Asadar, visele tale din timpul noptii nu sunt chiar lipsite de insemnatate. Daca ar fi sa realizam o “teorie” in functie de citatul respectiv, am ajunge la concluzia ca nicio carte de genul “dictionarelor de dezlegare a viselor”, niciun site care iti dezvaluie taina din spatele unei astfel de intamplari ireale, nicio vorba din popor, de exemplu cea care spune ca in realitate se intampla opusul visului, nu sunt adevarate. Poate ca sufletul tau iti indeplineste in plan imaginar anumite dorinte. Astfel, in fiecare dimineata, dupa aceasta “calatorie”, te poti gandi daca ti-ai fi dorit ca aventura sa nu se mai termine si ca totul sa fie aievea. Sau, dimpotriva, poti fii fericit/a ca te-ai trezit si ca totul a fost doar un cosmar, o plimbare fara sens a eului tau.
Si uite asa poti face confuzie intre “vise” si “visuri”, in cazul in care ti-ai fi dorit ca intamplarea visata sa fie parte a vietii tale de zi cu zi. Reveria, adica trecerea de la imaginar la real, poate fi “tristutsa” intr-un astfel de caz, dar nu-i nimic – acum esti 100% constient/a de ceea ce iti doresti.
De ce traiesc…
Pentru ca iubesc diminetile cu soare,cu vant sau cu ploaie, cestile de cafea, ordinea tuturor lucrurilor mele mici sau mari, palpabile, existente, imaginare.
Pentru ca iubesc fiecare floare micuta si prapadita crescuta stramb, pentru ca iubesc fiecare gest frumos de care am parte in fiecare zi.
Pentru ca am sansa sa ma bucur de tot ce ma inconjoara, sa zambesc.
Pentru ca am incredere in mine si in ceilalti.
Pentru ca am puterea sa o iau de la capat de inca 1000 de ori pe langa cele 1000 care au fost deja.
Pentru sfarsituri si inceputuri.
Pentru ca VREAU si pentru ca IMI PLACE!
Asta e pentru tine Adela sa-ti dovedesc ca pot mai mult de atat sper sami vizitezi zilnic blogul si iti promit ca nam sa te dezamagesc…
