Just another WordPress.com weblog

Archive for Aprilie, 2010

Ironic

Mi-e frică.

Atât de frică, încât tac. Nu mai sunt stăpâna paşilor mei, ca înainte, şi nu-mi dau seama dacă nu pot sau nu vreau să îi opresc. De ce mă îndrept, fără să tremur, spre ceva care mă sperie ? De ce îmi ridic privirea, ca să-mi preschimbe soarele întreaga lume în culori şi să mă lase oarbă ?

Nu înţeleg… În loc să mă răsucesc pe călcâie şi să fug oriunde altundeva, rămân. Aştept.

Parcă trăiesc un vis în care mă urmăreşte un pericol şi oricât aş vrea, nu pot nici să mă mişc, nici să vorbesc. Cineva m-a încuiat în mine.

De ce în loc să ţip înspăimântată, să strâng din dinţi şi din pumni şi să insist să fiu coborâtă pe pământ, îmi leagăn liniştită picioarele prin aer, în timp ce mă îndepărtez tot mai mult de siguranţa cunoscutului ? Cine-i fiinţa asta nebună care priveşte zâmbind perspectiva prăbuşirii ?

Nu doar îmi place golul ce mă apasă pe piept, dar îl caut şi îl mai vreau.

Sigur, dacă o să cad, mă tem de momentul în care o să-mi întind, din instinct, mâinile în căutarea unei salvări care nu există. Mă tem de sentimentul de neputinţă şi disperare, dinainte să mă prăbuşesc. Căderea o să fie scurtă. O să-mi ţin ochii strâns închişi şi nu o să scot nici un sunet.

Până atunci, încep să mă obişnuiesc cu înălţimea. Lumea şi oamenii par atât de departe, încât nu mai contează. Nu ştiu cine sunt şi uit că am fost una dintre ei. Sunt aşa de sus, încât văd marea.

Şi ştii ceva ? Merită.

Se poate, oare, să îţi fie dor de mare dacă n-ai văzut-o niciodată ?

Anunțuri

Alergam prin ploaie…

Bun deci ploua …ceea ce ma relaxeaza (atat timp cat sunt in casa) si cum spuneam ploua si bine inteles ca ma apucat creatia si uite ce a iesit dintr-o vreme urata , imaginatie si putin talent 🙂 :

Alergam prin ploaia rece de primavara plangand … lacrimile siroiau amestecate cu stropii de ploaie … haina subtire si neagra mi se lipise uda de trupul inghetat de vantul care nu mai contenea … tremuram toata de frig, un frig care venea nu numai din exterior, il simteam venind din interior, de mult prea multa vreme … Alergam fara sa stiu incotro s-o apuc, doream numai sa pot gasi un loc cald unde sa ma pot cuibari, sa-mi uit durerile, sa-mi usuc lacrimile … Evitam contactul vizual cu toti trecatorii care ma priveau … unii mirati … altii compatimitori, dorind parca sa-mi ofere o umbrela … Ii priveam usor pe sub genele ude si-mi pareau ca niste petale ofilite de trandafir imprastiate de vant in calea mea … imi provocau un fel de mila amestecata cu scarba si ma intrebam cum ar putea acestia sa ajute pe cineva cand de fapt nu se puteau ajuta nici macar pe ei insusi … Simteam nevoia sa ma departez tot mai mult de oricine, nu le puteam suporta privirile dubioase … Alergam si intr-un tarziu m-am trezit in dreptul unei usi … Am sovait cateva clipe si am apasat manerul usii … era descuiata … am impins usa si am intrat … Uda, cu obrajii palizi, am ridicat privirea, incercand sa vad unde ma afam. Cautam cu ochii inundati de lacrimile care-mi incetosau vederea si te-am zarit pe tine intr-un colt al camerei … Ochii tai ce straluceau in semiobscuritate, emanau liniste, calduram … acea caldura de care aveam atata nevoie … Mi-ai intins mana, invitandu-ma sa ma apropii … Nu indrazneam … eram atat de uda, incat apa din haine mi se scurgea pe podea creand o balta sub picioarele mele … Te-ai ridicat … mi-ai luat poseta , ai aruncat-o pe pat, mi-ai dat haina jos, apoi rochita si m-ai invelit intr-o patura alba, groasa si pufoasa. M-ai luat in brate si m-ai asezat pe un fotoliu mare in fata caminului in care ardea focul. Lacrimile continuau sa siroiasca din ochii mei tristi, incredintati norilor de prea multa vreme … Te-ai apropiat de mine, m-ai luat in brate si ai inceput sa-mi stergi lacrimile, soptindu-mi vorbe suave, minunate, care-mi picurau caldura in sufletul inghetat … Simteam cum fruntea mi se descreteste, cum necazurile dispareau unul cate unul si capatam incredere in mine … Continuai sa-mi vorbesti, sa ma mangai si sa-ti plimbi degelete prin parul meu inca ud … Flacarile focului se jucau pe fetele noastre, indemnandu-ne sa zambim … Afara ploua in continuare, dar stropii si frigul nu ma mai puteau atinge … Era cald … ma tineai strans in brate si continuai sa-mi vorbesti … In seara aceea am simtit cum ceva s-a schimbat in mine … atunci nu stiam ce … si nici nu credeam ca este posibil … dar am inteles totul abea un pic mai tarziu … erai strainul care ma facuse sa zambesc … strainul caruia i-am incredintat ochii mei …


Un somn real…

Mă trezesc din nou dintr-un somn adânc numit realitate. Privesc noua lume ce mă înconjoară şi mă simt mai liberă şi mai fericită. Păşesc cu paşi mărunţi în iarba verde ce înconjoară întreg ţinutul meu visător. Parcă pentru mii de oameni timpul s-a oprit în loc iar acum trăiesc tot ce au uitat ei să trăiască. Vise uitate, pierdute, dorinţe ascunse şi încuiate, gânduri bune ce nu meritau spuse, zâmbete de copil. Toate nu sunt decât nişte zile trecute ale realităţii.

Păşesc pe cărarea numită amintiri şi îmi aduc aminte de fiecare moment al vieţii ce mi-a adus un zâmbet pe buze, o lacrimă în ochi şi un alt gând în suflet. Aş vrea să pot simţi din nou fiecare atingere a destinului, fiecare suspin ce a zburat spre înaltul cer. Sunt doar alte amintiri ce strigă a fi trăite, sunt doar alte gânduri goale ce vor să umple suflete pustii.

Simt cum nebunia ocupă locul raţiunii, iar visele înlătură umbra realităţii. Mă simt ruptă de lume dar totuşi mă simt întreaga lume. Simt nebunia ca fiind atât de aproape. Mi-e frică şi totuşi trec mai departe. Aş avea nevoie de un ceas ce să mă adoarmă şi să mă ducă din nou în somnul numit realitate.


Despre spirit libertin …

Experienta cruda a inflorit-o intr-o zeita plina de gratie, inteleapta si constienta de frumusetea ei.

Medalionul ce il poarta la gat danseaza cu steluta de lumina din ochii ei patrunzatori ce dezvelesc linistea inimii ei. Oriunde s-ar duce devine o parte din acel loc si timp. Traieste in prezent, a lasat totul in urma si s-a nascut odata cu momentul “acum”…

Ea este vantul salbatic care ii invata pe oameni ca exista libertatea, pentru ca libertatea locuieste in inima ei. Ea este acolo si apoi dispare. Le pateaza mintile cu amintiri care stiu sa atinga de-a dreptul gandurile lor. In fata ochiilor care o privesc si ii inteleg dragostea radianta , frumusetea si gratia ei par decupate din aur pur . Dureaza doar o clipa sa-i vezi bunatatea si sa-i simti caldura…

Spiritul ei libertin va bantui mereu doar in amintirile lor- pentru ca ea are curajul sa zboare in continuare. Libera, ca o fantezie ratacitoare, zboara spre urmatorul loc, sa declanseze urmatoarea transformare. Ea este divinul feminin, chimia sufletului nostru si pentru toti cei care indrazniti sa patrundeti in intensitatea ochiilor ei: veti fi pentru totdeauna schimbati! Libera, dar de o salbaticie aproape imblanzita, preaplina cu bunatate, daruieste celor care o primesc atingerea gratiei si un zambet radiant smuls de pe fata ei…


Simt cum ceva ma apasa pe piept … simt cum o noua viata intra in mine si inima incepe sa bata … sangele curge prin vene si corpul mi se incalzeste. Deschid ochii … nu se vede nimic. Totul e negru si … fara viata. Deodata vad niste umbre … vad cum culorile se aduna si se formeaza curcubeul, picaturile cristaline se aduna si formeaza o ploaie calda de vara, razele soarelui se imprestie si se formeaza lumina, vantul adie usor si apar norii, apar plantele si animalele modelate de praf, … apare totul. Aud un glas suav, gingas, dar neputincios … striga … al cui o fi oare? Unde ma cheama? O fi sufletul meu care vrea sa se elibereze? … unde sa plece … sa-mi paraseasca trupul? Voi ramane rece si fara sentimente …, dar … nu … striga pentru a simti … Imi doresc foarte mult sa fac un pas … voi reusi? Sunt inca amortita … imi fac curaj si pasesc … ma doare, dar reusesc … Lumina m-a cuprins acum si ma sustine … parca m-as afla pe un nor deasupra pamantului pentru a controla sau … pentru a simti din plin libertatea?

Un trandafir proaspat inflorit apare in calea mea: misterios, trufas, seducator … ceva ma tine la distanta de el … or fi spinii sai? pentru o clipa am simtit ca m-am indentificat cu el desi par vulnerabila si inocenta, pot sa ma apar; am putere si pot invinge … vreau sa ating superbul trandafir, dar o picatura de sange se scurge din palma mea … am vrut sa-i fac rau si m-a orprit; orice vietate are dreptul sa se apere de dusmani.

Frumusetea si armonia domnesc in aceasta lume … unde ma aflu oare? acest taram pare perfect, este doar creat de imaginatia mea, de subconstient … nu exista perfectiunea … nu sunt nici in vis … unde m-a trimis sufletul? abia m-am renascut … totul e asa confuz; nu gasesc explicatie; am o alta viata altundeva …, dar unde? totul e pustiu … sunt singura … dorinta de a evada din realitatea cruda m-a adus aici … pare a fi un taram de basm, dar unde sunt ceilalti? nu vreau singuratate!

Intr-o clipa totul dispare … un decor infiorator isi face aparitia … norii grei si negri formeaza o furtuna … inocenta si puritatea dispar si se iveste sinistrul … intunericul ce provoaca la toti frica … culoarea mortii si a suferintei … este pretutindeni, chiar si in sufletele celorlalti; se vede aceasta tristete apasatoare pe chipul lor, dar nu au vointa sa schimbe nimic. Nu le-au mai ramas speranta? Unde este farama de soare ce-i tine in viata? … farama de lumina inca mai exista deasupra tuturor … luna inca mai lupta … de ce ei nu vor sa mai primeasca forta si speranta? zambetul s-a transformat in lacrimi amare sau sange; fericirea s-a transformat in ura;

Am ajuns acolo unde toti cauta acelasi lucru -> Materialitate. De ce nu-si mai hranesc sufletul cu dragoste? Unde a disparut acest sentiment? Cine a sters din oameni acest sentiment asa minunat? Voi afla vreodata? Deocamdata voi sta si voi privi cum lumea se autodistruge si eu nu vor sa schimbe ceva, se sinucid.

Incep sa strig … strig dupa ajutor, dar nimeni nu vrea sa ma auda chiar daca trec pe langa mine mii de oameni … striga si sufletul meu … striga la nesfarsit … glasul sau nu se stinge … ecoul sau se mai aude in univers … il aude fiecare om in parte, dar nu se uita inapoi … intorc privirea si merg mai departe nepasatori; inima lor nu mai simte nimic, a devenit o piatra care cu timpul se va sfarma; … glasul sufletului meu nu sa stins inca. Speranta nu pleaca din mine, Ma agat eu de dansa sau ma voi stinge din viata? … haosul ma va ucide incetul cu incetul … intunericul nu vrea sa existe suflete curate in imparatia sa; poate pe mine ma va invinge, … dar luna inca vegheaza si lupta; poate va si castiga … sufletul meu ii va acorda mereu sprijin … sprijin ce fiecare din noi avem nevoie