Just another WordPress.com weblog

Alergam prin ploaie…

Bun deci ploua …ceea ce ma relaxeaza (atat timp cat sunt in casa) si cum spuneam ploua si bine inteles ca ma apucat creatia si uite ce a iesit dintr-o vreme urata , imaginatie si putin talent 🙂 :

Alergam prin ploaia rece de primavara plangand … lacrimile siroiau amestecate cu stropii de ploaie … haina subtire si neagra mi se lipise uda de trupul inghetat de vantul care nu mai contenea … tremuram toata de frig, un frig care venea nu numai din exterior, il simteam venind din interior, de mult prea multa vreme … Alergam fara sa stiu incotro s-o apuc, doream numai sa pot gasi un loc cald unde sa ma pot cuibari, sa-mi uit durerile, sa-mi usuc lacrimile … Evitam contactul vizual cu toti trecatorii care ma priveau … unii mirati … altii compatimitori, dorind parca sa-mi ofere o umbrela … Ii priveam usor pe sub genele ude si-mi pareau ca niste petale ofilite de trandafir imprastiate de vant in calea mea … imi provocau un fel de mila amestecata cu scarba si ma intrebam cum ar putea acestia sa ajute pe cineva cand de fapt nu se puteau ajuta nici macar pe ei insusi … Simteam nevoia sa ma departez tot mai mult de oricine, nu le puteam suporta privirile dubioase … Alergam si intr-un tarziu m-am trezit in dreptul unei usi … Am sovait cateva clipe si am apasat manerul usii … era descuiata … am impins usa si am intrat … Uda, cu obrajii palizi, am ridicat privirea, incercand sa vad unde ma afam. Cautam cu ochii inundati de lacrimile care-mi incetosau vederea si te-am zarit pe tine intr-un colt al camerei … Ochii tai ce straluceau in semiobscuritate, emanau liniste, calduram … acea caldura de care aveam atata nevoie … Mi-ai intins mana, invitandu-ma sa ma apropii … Nu indrazneam … eram atat de uda, incat apa din haine mi se scurgea pe podea creand o balta sub picioarele mele … Te-ai ridicat … mi-ai luat poseta , ai aruncat-o pe pat, mi-ai dat haina jos, apoi rochita si m-ai invelit intr-o patura alba, groasa si pufoasa. M-ai luat in brate si m-ai asezat pe un fotoliu mare in fata caminului in care ardea focul. Lacrimile continuau sa siroiasca din ochii mei tristi, incredintati norilor de prea multa vreme … Te-ai apropiat de mine, m-ai luat in brate si ai inceput sa-mi stergi lacrimile, soptindu-mi vorbe suave, minunate, care-mi picurau caldura in sufletul inghetat … Simteam cum fruntea mi se descreteste, cum necazurile dispareau unul cate unul si capatam incredere in mine … Continuai sa-mi vorbesti, sa ma mangai si sa-ti plimbi degelete prin parul meu inca ud … Flacarile focului se jucau pe fetele noastre, indemnandu-ne sa zambim … Afara ploua in continuare, dar stropii si frigul nu ma mai puteau atinge … Era cald … ma tineai strans in brate si continuai sa-mi vorbesti … In seara aceea am simtit cum ceva s-a schimbat in mine … atunci nu stiam ce … si nici nu credeam ca este posibil … dar am inteles totul abea un pic mai tarziu … erai strainul care ma facuse sa zambesc … strainul caruia i-am incredintat ochii mei …

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s