Just another WordPress.com weblog

Trecerea prin spini…

Exista multe cantari pe care instrumentele nu le pot imita,cum exista si simturi pe care nu oricine ti le poate trezi.Exista momente,cand asezat in pat,cu ochii fixati in sus,de parca privirea ti’ar putea trece de peretele alb, incepi sa desenezi in minte vise pe care nici nu esti sigur daca ai vrea sa le traiesti cu adevarat.Te intrebi mereu ce este acel ceva care te poate face sa simti ceva cu totul aparte ,ceva deosebit,care te poate face sa schimbi toate greselile tale in lectii de viata,toate tale in calitati,toate visele tale in realitate.Te gandesti ca lumina unei dimineti,rasfirata printre jaluzelele ferestrei poate fi acel ceva.te gandesti ca te simti atins cu iubire,cand degete de soare te ating pe fata, ca esti trezit intr’un vis si ca nu poti vedea decat niste trepte care te vor duce in adancul simturilor tale cele mai sincere,cele mai pure Dar exista din pacate clipa durerii cele mai profunde,cele mai grele de suportat,a fiecaruia dintre noi:clipa cand,arzand de curiozitate si de speranta,privesti dincolo de jaluzelele albe,care erau atat de fictive,atat de aluzive,incat te’au facut sa’ti construiesti cu fantezia ta imparatii de iubire.Atunci,ranit mai adanc ca niciodata vei plange.vei plange mai mult cu inima decat cu ochii,poate chiar doar cu inima.Atunci vei descoperi nedreptatea,dificultatea si taria cu care trebuie sa joci in viata,pentru a’ti gasi acel ceva numai al tau,care te face sa te simti numai al sau.Atunci vei sti ca nu este cineva,ci cineva.Oare nu e mai bine sa ai incredere doar in tine?Ba da,de altfel nu te poti minti pe tine,nu’i asa?:) La urma urmei te increzi tot in cineva cu sentimente,care intelege,care iti raspunde si cel mai important care nu’ti creeaza nici o stare de indoiala,ca e ‘confidentul” tau..chiar daca acel cineva esti doar tu. Ce pacat ca nu stim niciodata adevarul si ce sa credem…ce sa nu credem…In cine sa avem incredere si in cine nu.E pacat ca,apropiat sa fii de o persoana,poti sa incepi sa ai indoieli in privinta sinceritatii ei….Ma desprinsesem de blog,recunosc:)Credeam ce nu o sa mai am nevoie de el..dar uite’ma unde marturisesc din nou:) pe un brat nematerial,care de fapt sunt tot eu. Hei,macar e cineva care nu pleaca niciodata de langa mine,de fapt,daca ar gandi,ar merge si ar vorbi,probabil ar pleca cu prima ocazie la cate probleme ii pun pe umar:))

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s