Just another WordPress.com weblog

Toata lumea ma vrea, dar nimeni nu ma ia

Am aproape toate defectele.
Dar vreau sa scap neaparat de unul: acela ca nu sunt ambitioasa. In momentul in care ceva nu mai merge bine, renunt direct, fara sa lupt. Si e urat pentru ca poate ceva s-ar fi schimbat daca as fi incercat mai mult, atrage si regrete dupa sine ca poate nu as fi vrut sa iasa in felul ala.

Si pe langa asta sunt o vaca, ce-i drept, una cu stil. Adica am un mod nesimtit de a ma distra cand acasa am atatea motive sa jelesc o fac dinadins. De asta evit de cele mai multe ori sa stau singura.

Naiva nu sunt, poate doar cateodata, pentru ca am invatat sa citesc atat de bine oamenii, incat sunt satula sa vad atata rautate si egoism. Preferam sa nu.
Sunt incapatanata.

Si cum spuneam… am toane. Cateodata am nevoie de tine ca sa-mi dai stari picante, cateodata am nevoie sa fiu singura ca sa imi revin dupa starile astea sau dupa nervii pe care mi-i faci sau pe care mi-i fac singura cand imi zboara mintea prea departe. Dar de ce aduc vorba de tine? Inainte sa incep, mi.am promis postul asta exclusiv mie. Asa…

Nu stiu cum se numeste asta: ma enervez foarte repede. Daaa! E un defect al naibii de enervant. Adica daca pana si faptul ca ma enervez repede ma enerveaza, e fenomenal fenomenul asta.

Unde mai zici ca am stofa de psiholog? Pai cam am, ca devine mai usor cand trebuie sa rezolvi problemele altora. Atunci gandesc la rece.
Si chiar daca nu prea se vede, ador schimbarile, si nu vorbesc de faptul ca imi schimb culoarea unghiilor la doua zile.

Nu stiu sa aplanez un conflict in care sunt chiar eu implicata, poate pentru ca ador sa ma cert. Ciudat.

In timp ce regret ca s-au intamplat multe neplaceri in viata mea, ii si multumesc lui Dumnezeu ca s-au intamplat pentru ca am avut ceva de invatat de pe urma lor
Imi pasa prea mult de ceea ce cred altii despre mine si nu prea mai am grija de fericirea mea. Oh, draga, draga, e cu X ca trebuie sa schimb asta.
Nu am incredere nici macar in mine, doar in duda mea, careia, apropos, trebuie sa ii zic ceva: Te iubesc, fato!

Nu pot sa ma maturizez in totalitate. Nici n-am incercat, dar am mici iesiri de copil de sapte ani, de care nu prea vreau sa scap. I admit it.
Nu stiu sa spun NU, fara sa ma simt vinovata si fara sa cred ca ranesc pe cineva.
Nu pot sa ma port in felul in care gandesc/ m-ai invatat sa nu ma port in felul in care gandesc.

Intotdeauna lucrurile simple m-au facut fericita, asa ca: Hai! Ofera-mi un zambet in schimbul zambetului meu si o sa-ti fiu recunoscatoare.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s