Just another WordPress.com weblog

Eu fara mine…

E frig. Sunt atât de multe lucruri ce nu au fost rostite, atâtea priviri azvîrlite printr-un geam spart…şi totuşi, astăzi focul încă arde şi mistuie tot ce nu demult…a fost un vis!
Răscolită de atâtea gânduri puerile, dar pline de farmec, amagită de vorbe calde, dar lipsite de înţeles…azi… nu mă recunosc! Eu.. Tu… El…Ea… suntem Noi…fără capricii, fără speranţe şi nevoi. Zburăm în visare şi trăim un coşmar. Suflarea udă ne inundă lacrimile uscate din imensul deşert al singurătăţii!Ce caut Eu in viaţa mea? Cine m-a născut…dacă Eu nu exist? Cine mă face să zâmbesc dacă Eu nu am buze? Cine mă face să plîng dacă Eu nu am ochi? Nu aud…nu simt…nu mor… sunt un viu ars în aşteptare, sunt călăul propriei existenţe! Sunt suspin… şi oftat… Mă complic în explicaţii irosite în frămîntatul degetelor…Sunt o călăuză a Disperării…naufragiez pe această Mare a Desparţirilor şi mor…în fiecare zi. Mă sting…mă topesc…în uitare. Vreau un început din tot acest sfîrşit. Aştept o rază de speranţă şi un cer senin.

Cuvinte fără sens…scrise în haos…şi negre… şi triste… şi reci…e Infern şi nu mă pot trezii…
Savoarea acestor litere mă satisfac deplin!

Clipa se transformă…mă mint că exist dar realizez că Eu… este singura piesă lipsă din acest decor al tăcerii.
Am murit în aşteptare…
Cer milă şi tânjesc după un „Hello” …alunec uşor pe valuri…plutesc într-un Abis continuu…
Nu mai pot evada din acest sicriu al neînţelegerii şi al singurătăţii!Aud sirenele cântând cu jale, sunt oameni acolo pe ţărm. Se joacă în nisipul ud şi cald. Sunt fericiţi! Privesc în larg…căci nor negru se apropie de ei…şi fug… dar eu rămân nemişcată… şi e trist.E noapte şi e pustiu! Mi-e frig şi mă învelesc cu mine…levitez continuu…marea se agită…valurile învolburate se adună intr-un cerc armonios…m-au înconjurat…sunt prizonieră. Înalt, sus…aproape de cer… e alb… valurile s-au risipit! Mă ascund printre ele… m-au fermecat cu grija lor dar mă înspăimîntă gîndul că şi ele ma vor părăsi….Vreau lângă oameni! Vreau să ies de aici şi să rup tăcerea! …Dar sunt singură…Pămîntul e mort! Nu sunt stele şi nici lună…negura e apăsătoare şi aud … sunet grav…de clopot …

Cortegiul parcă îmi cîntă o odă de Adio….Locul meu nu e aici…Mi-e cald…simt că odată cu valurile s-au spulberat …dorinţele şi clipele! Timpul s-a oprit într-un surîs…dar clopotul sună…aproape, mai puternic, mai grav…mai apăsător…inima mea! Exist? Sunt un viu…mort? Am stîrnit calvarul din amintiri…Am provocat furtuna dintr-un singur strop de lacrimă uscată! Împotriva mea sunt toţi…şi zei şi morţi şi oameni…şi EL!

Respir adînc să pot simţi izul sărat al mării…parcă îmi vorbeşte în şoapte neînţelese dar pline de atîtea sensuri…am furat o scoică şi am deschis-o! Clepsidra a inceput sa piardă timpul…valurile s-au rupt şi totul s-a înseninat brusc!
Mintea îmi joacă feste! Ea cu mine…şi eu cu ea… ne completăm. Eu o ajut să se simtă împlinirea, ea îmi dă puterea să fac ce totdeauna mi-am dorit! Trăiesc trecutul prin ea…şi ea prin mine…
Am mers…picioarele-mi s-au transformat în rădăcini mişcătoare! Alerg doar în minte…sunt fără mine aici…încerc să mă regăsesc!
„Mine” s-a rătăcit printre lujerele violet…au crescut atît de înalte şi dese …oare am să-l găsesc vreodată?
…Ţigara s-a stins…scrum pe masa udă de lacrimi…unde mă aflu?
Răspuns: Cert nu aici!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s