Just another WordPress.com weblog

Archive for Octombrie, 2010

Lipsa…

Câteodată îmi vine să strig, să arunc, să plâng atât de tare, să răbufnesc…dar totul se rezumă într-o lacrimă rostogolită pe furiș sub fața acoperită de păr, o strângere de degete, o închidere de ochi… Pentru că nu…nu pot, n-am voie mai mult.
Și în privirile minții parcă aș ucide în tăcere, poetic doar, și poate aș adormi, dacă aș ști că atunci nu mă vede nimeni…și aș plânge, și m-aș duce în alte lumi, poate în vremuri cu Ilene Cosânzene și Feți Frumoși, sau…în lumile mele…
Poate, câteodată, simt nevoia să închid ochii și să mă culeg din alte spații, să nu mai cunosc, doar ”să fiu”…
Da. Iubesc. Nu știu…nu știu pe cine, doar așa, câteva fragmente de veșnicie…Dar iubesc.
Și da, îmi iubesc și imaginația mea ”care dă pe afară”, și nebuniile mele, și anormalitățile, și tot ceea ce alții”nu au” pentru că ei”nu au”.
Și poate, uneori, mi-aș deschide și eu ”turbinca lui Ivan” și aș pleca de aici. Dar simt, uneori, că doar trebuie să închid ochii și trec altundeva.

Vreau să plec departe. Și cred că o să încep de aici. Lucrurile mari se încep cu treapta de jos. Dar vreau să plec.
În La Medeleni. Pentru că aia e lumea mea de suflet, na. Am și eu una…


Timpul ucide…

Drumurile se închid, timpul trece, lucrurile se schimbă. Viaţa macină speranţele unui început cu fiecare clipă care trece dar dă şansa unei schimbări atunci când întorci clepsidra şi nisipul se scurge invers. Simpla definiţie a vieţii, un cumul de greşeli, minciuni, speranţe, teamă şi neîncredere implică sugrumarea secundelor din faţa ta.
Acum că timpul trece mai repede nu mai avem timp să gândim. Acţionăm fără să ştim că cea mai mare greşeală într-o strategie este acţionarea înaintea momentului potrivit sau ratarea acestuia.
Minciunile dor dar nimeni nu le înţelege, nimeni nu încearcă să se gândească la circumstanţele sau motivele minciunii, acuzăm fără teamă, fără să ne gândim la consecinţe, egoismul ne face să-l atacăm pe celălalt, pentru simplul fapt că avem un motiv să facem asta.
Timpul repară tot dar schimbă lucrurile, mentalitatea, încrederea. Ne vom trezi captivi în propria nesiguranţă, în propriul egoism, fără dragoste, credinţă sau încredere. Ne vom închide singuri într-un cub de gheaţă spearând ca îngheţul sufletului în compania pereţilor de gheaţă să doară mai puţin. Ne vom culca pe jar sperând ca arsura să dezinfecteze inima şi să ardă totul. Apoi vom ieşi cu mintea limpede, inima curată şi ne vom deshide porţile sufletului şi vom învăţa să iertăm, să greşim şi să fim iertaţi, să vedem şi să apreciem bunătatea şi sacrificiul celorlalţi. Vom învinge.


Un baiat si o fata:X

Azi nu am chef sa fiu trista…sa ma descarc pe blogul asta nenorocit spre calmarea si linistirea mea azi sunt vesela si visatoare:).Cred ca e printre putinele postari cand scriu in momente de visare… defapt nici macar nu scriu acele povesti in termeni academici cum spunea cineva …si asta pentru ca ploua. Aceasta magie a naturii ma duce cu totul intr-o alta lume o lume a mea…insa in lumea mea in ultimile zile a domnit aceasta melodie:X


Viata de frunza…

Nu-ţi pasă …
E toamnă. E vremea lor să moară…
Tu încă mai ai timp!

O calci! – parcă devi mai plin de viaţă! Ea a murit…
Tu încă mai ai timp!
Şi încă una, apoi o alta – le calci pe amândouă apăsat. Doar frunze, ingălbenite, prăfuite, mult prea bătrâne si pline de păcatele persoanelor ce le-au călcat.
Zâmbeşti!
Căzut pe gânduri, te-ntrebi cât timp ţi-a mai rămas…
Şi – aproape inutil – dar plin de fermitate – pe următoarea, surprinzător, o ocoleşti!
( dar nu de teamă )
Poate că-ţi pasă! Parcă n-ai vrea să le răneşti…
Şi iar zâmbeşti …
Doar frunze obosite!

Nu-ţi pasă!
E toamnă!
E vremea lor să moară!
Tu încă mai ai timp!