Just another WordPress.com weblog

just…smile :)

In zambetul ei se ascundea tot ce ar fi vrut sa-i spuna si nu indraznea.
Ar fi vrut sa-i urle in fata „se presupune ca ma cunosti mai bine decat toti ceilalti la un loc.te prefaci sau tu chiar nu stii ce se ascunde in mine acum?”.Ar fi vrut sa-i traga un pumn in fata,sa-l trezeasca la realitate, ca si cand realitatea lui era vis pentru ea.Sau mai degraba cosmarul ei.Ar fi vrut sa-l stranga in brate pentru prima si ultima data cu toata puterea ei,ar fi vrut sa-l roage sa o invete cum sa traiasca fara el,cum sa se poarte si la ce sa se gandeasca toata ziua,sa-i stearga asteptarea din reflexe si cumva sa-i minimalizeze durerea.Poate sa-i acopere de praf inima sau sa o inchida intr-un borcan si sa o pastreze intr-un spatiu uscat si intunecos.
Si nu putea sa faca nimic.Bratele ii atarnau pe langa corp si se simtea ca o marioneta fara papusar,atele care-i animau bratele si picioarele s-au rupt de atata incordare.Era in mijlocul celui mai important spectacol,spectacolul vietii si in momentul in care ar fi trebuit sa-si joace rolul vietii,a devenit spectator.Si-a simtit banalitatea reactiilor si a cuvintelor,a realizat ipocrizia replicilor,a inteles ca tacerea nu ascunde lipsa cuvintelor,ci o multitudine de cuvinte care se inghesuie spre iesire,se calca in picioare si se distrug reciproc pana nu mai ramane decat un „iarta-ma” sau un „te iubesc” sau pur si simplu un praf de cuvinte care imping lacrimile la suprafata.
Mai ramasesera doar atele care i-au tras colturile buzelor in sus,reusind sa afiseze un zambet tamp,demn de mila in inchipuirea ei.
Dar pentru el era sfidator,mazgalit cu ultima ramasita din orgoliul ei.I-a privit ochii verzi care acum pareau aproape negrii si zambetul, s-a intors cu spatele si a plecat intrebandu-se cum s-a lasat pacalit atat timp,cum nu si-a dat seama de cat de indiferenta era ea.Dar oare…?Si atunci si-a amintit si el de ceea ce ii spusese candva, ca ea e ca marea,ca pare atat de linistita la suprafata dar in abisurile ei se lupta monstrii,ca valurile cele mai mari se nasc in adanc, ca cele mai nebanuite frumuseti sunt undeva sub suprafata calma.Dar atunci uitase ca marile se dezlantuie in furtuni imprevizibile.Unde era furtuna ei?
In ochi,dar mai ales in zambet…

Acest text (sau aceste aberatii cum imi place mie sa-i spun) ii este dedicat baiatului care poarta farmecul anotimpului meu preferat si anume vara…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s