Just another WordPress.com weblog

Archive for Septembrie, 2011

In zadar…

El nu mai vazuse marea, nu stia si nu putea sa recunoasca luciul valurilor in ochii ei, mirosul marii ce-i acoperea pielea si forta curentilor in glas.
Ramase uimit de nisipul care ii mangaia usor talpile parca urandu-i bun venit, de valurile care tasneau si se incalecau ca niste cai naravasi. Toate acestea ii erau straine, nu stia ce sa creada, ce sa spuna asa ca si-a continuat plimbarea impreuna cu ea.
Razele soarelui nu mai mangaiau cerul, lui i se parea ca nisipul e ud. Ea? Ea stia marea… si marea o stia pe ea… Nisipul o mangaia fin incalzind-o chiar si atunci cand era ud, briza se juca in parul ei, valurile o purtam mereu spre locuri noi, marea ii canta un cantec din valuri, iar apa, pentru ea, nu era niciodata rece.
Se asezara pe nisip. El a facut o inimioara in jurul lor, a luat-o in brate, i-a soptit “te iubesc” si a strans-o mai tare. A plecat spunand ca vrea sa cunoasca marea. Ea ramasa singura s-a gandit pentru o clipa la viitor, s-a uitat in jur la inimioara ei care acum o gazduia numai pe ea si a suflat din greu. S-a uitat la el cum se juca in apa si cum stropii zburau in toate directiile. L-a strigat si l-a rugat sa se intoarca, el i-a spus ca ma ramane putin. Intoarse capul o secunda si cand s-a uita la mare el disparuse, ii disparusera si pasii de pe nisip. Nu mai era. L-a asteptat. L-a asteptat. Multe stele cazatoare i-au alunecat sub ochi insa n-a observat nici una, se gandea la el. Oare l-a visat? Oare era real? Oare era o fantasma? A stat pe plaja si pentru prima oara a privit cu indiferenta un rasarit. Totul era in ceata: culorile, formele, lumina.
A stat si a privit in gol in inimioara ei atat vreme. L-a asteptat. L-a asteptat. Cantecul marii ii parea din ce in ce mai trist. Cu fiecare ora, cu fiecare zi. Ea astepta. Val dupa val, rasarit dupa rasarit. In zadar incerca vantul s-o inveselasca, ea statea neclintita si privea in zare, in zadar marea i-a adus la picioare zeci de giuvaiere, in zadar au dansat valurile pentru ea cum nu o mai faucsera vreodata , in zadar nisipul ii tinea de cald ea nu simtea decat frigul din sufletul ei.
Val dupa val timpul trecea si in ochii ei nu ramasese decat un negru atat de palid si tot odata atat de viu. Ii era dor.
Corpul ii devenea din ce in ce mai rece, pielea din ce in ce mai palida, iar respiratia din ce in ce mai rara. In zadar incercau marea vantul si nisipul s-o ajute, ea astepta. Printre adieri ii auzea vocea, printre valuri ii zareste chipul. Alearga spre mare. In zadar nisipul ii ranea picioarele, in zadar vantul ii soptea sa nu se duca, in zadar apa s-a racit insuportabil, in zadar valurile incercau s-o intoarca din drum ea nu vroia, ea asteptase, ei ii era dor.
Si usor, usor rasuflarea i se stinse, ochii i se-nchisera….se zbatuse cu disperare sa ajunga la el.

II ERA DOR!


Fie ca…intotdeauna sa te simti iubit

Fie ca tu sa gasesti pace si liniste intr-o lume pe care nu o sa o intelegi intotdeauna.

Fie ca durerea pe care ai suferit-o si conflictele prin care ai trecut sa iti dea putere sa treci prin viata infruntand fiecare noua situatie cu optimism si curaj.

Sa stii intotdeauna ca sunt si oameni care tin la tine si te inteleg si vor fi langa tine chiar si atunci cand te simti cel mai singur.

Fie ca sa descoperi suficienta bunatate in ceilalti cat sa poti crede intr-o lume pasnica.

Fie ca in fiecare zi sa ai parte de o vorba buna, de o atingere incurajatoare, de un zambet cald si sa poti darui la randul tau asa cum le primesti.

Adu-ti aminte de zilele insorite atunci cand furtuna pare nesfarsita.

Invata-i dragostea pe cei care cunosc doar ura, si lasa aceasta dragoste sa te insoteasca prin lume.

Fie ca invataturile celor pe care ii admiri sa devina o parte din tine, pentru ca intotdeauna sa iti fie la indemana.

Aminteste-ti, cei a caror viata ai atins-o si a caror viata te-a atins vor fi intotdeauna o parte din tine,chiar daca v-ati intalnit de mai putine ori de cum v-ati dorit.

Fie ca lucrurile materiale sa nu te preocupe prea mult, dar in schimb sa pretuiesti nemasurat bunatatea inimii tale.

Gaseste-ti timp in fiecare zi sa vezi frumusetea si dragostea in lumea ce te-nconjoara.

Ia aminte ca fiecare are abilitati nelimitate si ca fiecare e diferit in felul sau.

Ceea ce simti ca iti lipseste intr-o anumita privinta, va fi mai mult decat compensat in altele.

Ceea ce simti ca iti lipseste in prezent, poate deveni viitoarea ta putere.

Fie sa iti vezi viitorul plin de posibilitati si oportunitati.

Invata sa vezi totul ca o experienta ce merita traita.

Fie ca tu sa gasesti destula putere pentru a te putea aprecia, si a nu lasa pe altii sa iti judece realizarile.

Fie ca intotdeauna sa te simti iubit.


Chinul de a iubi

Intuneric…Pustiu…Un tablou negru fara nicio noima,pictat de un pictor anonim cu pensule de spini,pe panza vietii ei.Asa ii era sufletul inainte sa-l unoasca.Un frig glaciar i-a patruns in inima deschisa pentru prima oara spre iubire.O iubire puerila pe care numai in ubra unui vis o putea avea.Intr-o zi visul i s-a implinit.Era ziua in care l-a cunoscut pe el.Un tip misterios,aparut parca din neant,cu chip de inger dragalas.A fost tot timpul langa ea,dar ea nu avusese ochi sa-l vada.Era prizoniera intr-o lume infantila..o lume cu printi si zane.

Cand era in preajma-i simtea cum mii de fluturasi prin viata in sufletul ei si se zbat pentru a scoate la suprafata sentimentul cel mai pur si mai gingas:dragostea.In sfarsit s-au cunoscut.Cand erau impreuna lumea intreaga le apartinea,era exact ca in visele ei.Nimic si nimeni nu le putea strica acea fericire ideala.Cat timp vea sa dureze acel vis frumos?Destul de putin timp ca ea sa se poata bucura cu adevarat de puritatea acestui sentiment si sa inteleaga ce inseamna a iubi cu adevarat.

Intr-o zi intreg universul ei fu invaluit de o aura neagra.Viata ii intorsese spatele a blestemat-o la chinul de a iubi.Lumea era tot mai meschina si o ranea atunci cand se astepta mai putin.Ce s-a intamplat cu el?A plecat fara nicio explicatie.

El o evita neincetat.Nu avea puterea sa o priveasca in ochi si a parasit-o fara sa-i spna vreun cuvant.El devenea pe zi ce trecea mai introvertit si expresiile fetei i se urateau,sctand rautatea sufletului si veninul din inima lui incapabila sa iubeasca.

Privindu-l lacrimi de sange ii curgeau pe obrazul nu demult sarutat de buzele lui dulci.Erau lacrimi dureroase asemanatoare unei ploi acide,ce lasau urme adanci in sufletul ei de copila indragostita.A plans neincetat,pana izvorul lacrimilor cristaline a secat.Se simtea din nou goala,nu mai avea pentru ce sa traiasca.Purta in suflet o durere muta,instalata parca in inima ei firava.

Din acel moment a jurat sa nu mai iubeasca nicodata si si-a incuiat lacatul inimii cu cheia suferintei.Destinul ii era scris,iubirea nu era sortita pentru ea.Durerea si-a infipt ghearele metalice si ascutite in sufletul ei curat si neatins de pacat.

Privea cu ochii in lacrimi la soarele care nu demult era tainuitorul iubirii lor.Stralucirea lui palise,iar razele-i nu-i mai luminau cerul…era un soare stins.

A inchis ochii si si-a amintit de lumea ei.Acum era ca un glob de cristal ,aflat pe muchia unei mese si gata sa cada.A alergat disperata sa-si salveze putina fericire ce i-a mi ramas,inchisa parca intr-o fortareata.A prins globul in care erau adunate toate visurile si sperantele ei si deodata s-a trezit….unde era?

Era in palatul ei,alaturi de un print fermecator.Intr-o clipa a uitat de toata suferinta pe care a avut-o si la privit in ochi.El a fost fermecat de privirea ei misterioasa si a sarutat-o simtind golul care il avea in suflet.
Apoi i-a soptit:’’Aceasta este lumea pe care ti-o doresti,lumea creeata de tine,iar eu voi fi mereu aici si te voi invata ce inseamna sa iubesti cu adevarat”.