Just another WordPress.com weblog

La periferia gandirii

Era prea multa liniste in compartimentul micut al trenului…
Era atat de multa liniste incat imi puteam auzi chiar si cele mai ascunse ganduri. Imi auzeam respiratia si bataile accelerate ale inimii.

Aveam de parcurs un drum lung si mai ales, in splendoarea singuratatii, aveam de purtat o lunga discutie cu partea intunecata a fiintei mele.

Trenul mergea incet, fara nici cea mai mica intentie de a ajunge curand la destinatie. Nu vroia sa ma crute.

Trenul mergea tot mai incet. Oprea cuminte in fiecare gara a subconstientului meu … Curgea lin prin suburbiile gandirii mele firesc de umane… Sunt femeie!

“Sigur ca sunt!” Doar imi vad reflexia in fereastra compartimentului. E adevarat ca sunt palida si par pierduta…. Sunt, probabil … judecand dupa privelisetea de afara … Sunt pierduta in nicaieri, calatoresc singura cu trenul judecatii mele si mi-e grozav de rau.Am un atac de panica, la un momentdat… mi-o ia inima la galop si parca o si vad tranagand dupa ea locomotiva lenesa… totul se invarte in jur si imaginile se deruleaza cu o viteza enervant de mare… Apoi se asterne din nou linistea…

Fiindca nu pot sa citesc nimic din cartea care urma sa-mi fie camarad (nimic altceva decat cele cateva randuri dedicate pe prima pagina) ma incumet la o discutie cu jurnalul meu. Asadar, sa discutam… Spune tot…

Stiam c-o sa ma lase… De cand m-a vazut prima data plangand si nu mi-a sters lacrima de pe obraz. Stiam ca o sa-l las, de la prima minciuna spusa pentru care nu mi-a zis: iarta-ma! Stiam ca dragostea are termen de valabilitate din momentul in care clipele de fericire au devenit mai putine decat clipele monotone. STIAM! Dar am tacut si-am mers.

Am mers pana la capat de drum, pana la capat de putere, pana la capat de rabdare, pana la capat de iubire… Am mers cat am putut. Uneori la bratul lui, alteori in urma lui si acum m-am oprit. M-am oprit fiindca n-am mai avut putere. N-am mai avut rabdare. N-am mai avut incredere. N-am mai vrut sau n-am mai stiut ce vreau.
M-am oprit la o margine de drum si m-am vazut singura, speriata…

Dar in singurateatea mea, am reusit sa-mi ridic fruntea si sa n-o mai plec, chiar daca doare, chiar daca o sa doara multa vreme … O sa treaca, oricum. SI-AM SA INVING!

… ieri credeam in multe, azi nu mai cred in sclipirile din ochii copilului ascuns in spatele oricarui barbat, azi nu mai cred in batai de inima si pulsuri zvacnind, azi nu mai cred in nimeni, nu mai cred in nimic, azi n-am nevoie de vorbe pentru ca am nevoie de liniste si n-am nevoie de iubire pentru ca sunt plina de ura.

Anunțuri

2 responses

  1. felicitari, in primul rand pentru blog, iar in al doilea rand pentru minunatele postari

    Octombrie 20, 2011 la 1:56 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s