Just another WordPress.com weblog

Explicatii

Demult n-am mai trecut pe aici…
Ce-am facut eu in acest rastimp…?
Am plins, am ris, am vrut sa ma indragostesc din nou, am pierdut, am cistigat, mi-am deschis sufletul in fata cuiva, cineva si-a deschis sufletul in fata mea, am auzit confesiuni ce nu am crezut ca as putea sa le aud vreodata, ce m-au bucurat si intristat in acelasi timp, am ranit, am fost ranita…
Cam multe pentru o luna, nu? De fapt e un cerc vicios ce se repeta intr-una…
Caut explicatii… Ma agat de lucrui ce poate nici nu exista decit in inima mea si asa ravasita complet… Privesc in urma, incerc sa fac curatenie in el, sa arunc lucrurile rele si sa pastrez micile mele comori: amintirile frumoase, lectiile crude si dureroase, dar care m-au facut mai puternica. Arunc si alung cele si pe cei rai…Oftez, pling, zimbesc… Il gasesc pe El in toate astea. Ii zimbesc din nou si ma ghemui in bratele lui. Doar el ma poate stringe in brate asa. Sau poate doar lui i-am dat sansa sa o faca?… Il ascult cum imi face confesiuni ce le auzeam doar in visele mele cele mai salbatice… Vazind ca intr-adevar ma iubeste, ii dau voie si inimii mele sa il iubeasca. De fapt, il iubesc din prima zi cind l-am vazut, dar nu vroiam sa mi-o recunosc nici mie. Din inima mea izvoraste brusc dragoste… Dar, totodata, se strecoara si putina ura fata de ea. Am deschis cutia Pandorei. Reusesc sa arunc si ura pentru ea. Nu vreau nimic urit intre noi…
Stau in bratele lui si vintul usor si soarele ne mingiie, de parca natura ne-a dat aprobarea… Ma saruta, porii mei se incordeaza sa retina urmele buzelor lui pe ei, ma mingiie si pielea mea e fericita sa il simta…
Iau aceasta dulce amintire si o pun intr-o ladita frumoasa, minunata…. O inchid si arunc cheia. Nimeni nu o sa mai poata sa imi ia aceasta amintire… Nici macar eu n-o s-o mai pot arunca….
Ma intorc cu fata din nou spre cele ramase… Lacrimi sarate, cuvinte false… Le arunc si pe ele. Au fost mult prea mult ca sa le mai pastrez….
In colt vad jucarii…. Sunt ale mele sau urmau sa fie ale…? Vreau sa le arunc, dar ma opresc. Sunt o alta lectie invatata cu greu. Le las acolo. Cindva o sa fie cineva care o sa se joace cu ele. Iar eu o sa fiu fericita ca nu le-am aruncat.
Ma uit in jur. Parca am aruncat tot ce nu trebuia pastrat, dar a ramas totusi un praf ce nu-l pot sterge. Un praf de durere care o sa fie sters nu de mine, ci de el….
Ma intreb de ce am avut atitea lucruri de aruncat. Incerc sa le explic existenta, sa inteleg de ce mi s-au intimplat atitea… De ce mult rau si mai putin bine? De ce am lasat mai putin decit am aruncat?
Imi vine de undeva un raspuns inedit. Ca sa umplu golul ramas cu binele ce urmeaza sa vina.
Bine, raspund.
Astept.
Am incredere.
Cred.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s