Just another WordPress.com weblog

doar noi oamenii….

Inca putin…

Mi-am dat seama, după cam un an, cum e să dormi frumos. Poate că este o exprimare cam ciudată – a dormi frumos, însă mi se pare cea mai potrivită. La naiba cu toate insomniile şi acele vise rare ce vin să-mi spună un adevăr de care eu am ajuns să fiu conştienta. A dormi frumos mi se pare a fi acel act prin care îţi poţi aşeza capul pe umărul cuiva – indiferent dacă asta are vreo conotaţie exterioară acestui fapt, spre care ne simţim tentaţi să ne îndreptăm – să-i poţi simţi căldura pielii şi pulsul simbolizându-i viaţa. Aproape că am uitat cum e să fii fericita, cum e să te bucuri atunci când nu eşti singura. Mi-era aproape imposibil când ultimul an nu mi-am văzut decât propria singurătate şi nevoia execrabilă de a oferi ceva… probabil iubire. Însă am reuşit să deţin un adevăr tulburător: nu pot oferi decât atunci când inima îmi este constrânsă. Cât de curând simt că am să fiu nevoita să vorbesc; nevoia a venit deja, multe din ocazii mi-au bătut la uşă. De ce să tac dacă am ajuns să fiu conştient că altfel nu se poate? ACEST ADEVĂR SE AFLĂ ÎN MINE ŞI NU ARE NICIUN ROST SĂ LUPT ÎMPOTRIVA LUI. Oricum momentele mele de inconştienţă mă dau de gol…

E bine să ai pe cineva însă nu îmi doresc pe oricine. Mie trebuie să mi se aprindă beculeţele, să văd că există posibilităţi. Eu prefer să dau foc şi să se consume în 5 minute – frumos, decât să ardă în continuu, fără oprire, chinuindu-mă să sting focul ăsta obsedant. De aceea e mai bine să te arunci în prăpastie decât să te plimbi în continuu pe marginea ei. Nu pot fi fericita decât trăindu-mi cu adevărat clipa, clipa pe care o preţuiesc. Mâna mea te caută noaptea sub pernă… Da, n-am să te pot uita… Ce mi se pare însă mult mai rău este faptul că aproape am ajuns să te văd în toate persoanele cu care interacţionez şi aproape îmi vine să nu mai refuz nimic. Dar eu îmi caut prăpastia mea… Sunt încă mulţi, destui, cei care îmi pot deschide drumuri. Ştiu însă acum că n-am să mă pot calma… Viaţa mea aşa trebuie să fie… Nu este nicio resemnare ci doar propria mea acceptare…

Anunțuri

Povestea vietii ei…

De la o vreme vă tot spun poveşti pe blog, pe unde adevărate, pe unde inventate, dar poveşti.Poate pentru că poveştile se leagă în mintea mea cu ceva cald şi frumos, poate pentru că poveştile-s mai inofensive decît orice realitate, dar sunt poveşti.

Şi azi nu va fi o excepţie. De cînd i-am citit rîndurile scurte într-un caiet mi-e milă de dînsa. Ea se înţelegea mai bine cu alţii decît cu sine. Era suficient de firavă ca să meargă unde o duce vîntul, dar i se întîmpla să fie şi atît de robustă că putea răsturna viaţa-şi peste cap dintr-o privire.

Nu-i înţelegeam pînă la urmă deciziile şi gesturile, poate pentru că nu le înţelegea nici ea.Pentru cei adevăraţi încerca să se transforme într-o amintire dulce. Pentru cei întîmplători se arăta adevărată.

Era o contradicţie totală fata aia cu chip de înger, care te încorda de parcă te-ar paşte un pericol în preajma ei. Cu acţiuni fatale şi gînduri necreştine.. toate adunate în nişte ochi atît de sinceri şi mîhniţi de parcă ar cunoaşte toate tainele lumii.

Ştia parcă toate rosturile, în afară de unul – al său.Se vedea în locul oricui pe lumea asta, numai nu al său. Pentru că nu-l ştia.Mereu părea imposibilă şi totuşi reală. Ştia că visele NU POT MURI şi tot încerca să le înăbuşe.Atît de plină de viaţă şi atît de smeritA, stranie, imposibilă.

Scria în caiet. În caiet îşi vedea de rostul şi locul său în viaţă. Le ştia pe toate scrise negru pe alb (sau poate alb pe negru).În realitate nu ştia nimic. Nu ştia unde merge şi în special de ce. Sau poate ştia. Era obişnuită, stranie şi imposibilă.Ce va urma ştie doar ea.. deşi nu ştie nimeni.


Despre femei…

Va mai amintiti voi postul acela cu dece iubim barbatii in care sunt multe argumente (cei drept cam ironice) https://kmytsu.wordpress.com/2010/08/25/de-ce-iubim-barbatii/ am gasit o chestie draguta pe net despre femei nu sunt la fel de multe ca la barbati dar este esentialul si asta cred ca e cel mai important …

Puternică sunt azi, mâine răzbunătoare
Aşa că fugi de mine când sunt ca o scânteie,
Şi chiar de slabă sunt şi plâng fără-ncetare
Eu sunt şi voi rămâne tot femeie… [Anna Panovici]

Pe fiecare femeie flutura un steag al escaladei umane. [Ionut Caragea]

Nicio femeie nu seamănă cu alta.[Mihail Drumeş]

Intuitia este o calitate a femeii care o ajuta sa-si contrazica barbatul inainte ca acesta sa apuce sa deschida gura.

Femeia e forţa motrice a vieţii. Bărbatul e doar cheia de contact. [Valeriu Butulescu]

Femeia e un alfabet
Pe care îl înveţi încet
Şi-l uiţi – deşi nu-ţi prea convine –
Exact când îl cunoşti mai bine. [Mircea Trifu]

Pe o femeie o cucereşti uşor, dar o păstrezi greu.[Mihail Drumeş]

Eu sunt femeie, şi sunt ca şi pustiul
Pot să sufoc, şi pot să-ţi ard privirea,
Şi pot sa fiu şi apa, atunci când îţi e sete
Dar să nu mă bei, de vrei să simţi iubirea.[Anna Panovici]

Dacă n-aş avea sentimente, aş putea deveni cea mai inteligentă femeie de pe pământ. [Anais Nin]

Eu sunt femie, mai pot şi ajuta
Pot să gasesc răspuns, când cineva mă-ntreabă,
Fiind femeie multe aş putea…
Dar sunt femeie, şi pot să fiu şi slabă… [Anna Panovici]

O femeie este o mască a lui Dumnezeu. [Aurel Dumitraşcu]

Numai acolo unde femeia poarta val te arde dorinta de a-i citi chipul. [ Antoine de Saint Exupery]

Nu te naşti femeie: devii. [Simone de Beauvoir]

Femeia este iubita asa cum e iubita muzica, e iubit luxul. Este spirituala sau este sentimentala si este dorita. Dar ceea ce ea crede, ceea ce simte, ceea ce poarta in gand… nu intereseaza pe nimeni. [Antoine de Saint Exupery]

Femeia nu este catusi de putin inferioara barbatului, in afara lipsei de putere. [Xenofon]

Femeile sunt al doilea mare mister al omenirii. [Anne Rice]

Toate popoarele civilizate au respectat femeia. [Jean Jacques Rousseau]

Când o femeie tace, priveşte ce spun ochii ei!…

Eu sunt femeie, şi mint fară să vreau
Şi fac orice pentru a cuceri
Pot într-o clipă sufletul să-ţi iau
Eu sunt femeie, iubesc şi pot urî… [Anna Panovici]

Sa nu lasi niciodata singura o femeie care te doreste. [Nikos Kazantzakis]

Fiecare femeie ar trebui sa foloseasca ce a primit de la „Mama Natura” inainte ca „Tatal Timp” sa i le ceara inapoi. (Laurence J. Peter)

Acum as vrea sa-mi spuneti si mie intr-un comentariu sau pe mess daca nu vreti sa expuneti tuturor in care sa imi spuneti si mie dece iubiti femeile?


Amintiri…

Stateam aseara in pat cu privirea catre televizor dar cu gandul plecat…imi aminteam de momentele in care imi era frica si simteam asta in bataile inimii, in acel frig ce intra prin piele, in sacadatia plamanilor si in sangele care curgea mai incet ca niciodata;
Ce puerila eram atunci cand gandurile ma napadeau si evitam sa ma exteriorizez de frica… de frica? Ce hilar pare acum!
Ma ascundeam in lacrimi de tristete si nu gaseam niciodata butonul de „close”.
Ma amuz cand ma vad in amintiri … cat de terifiata eram in situatiile in care eram pusa intre ciocan si nicovala fara sa fie locul meu acolo;
Acum sunt indiferenta la tot ceea ce atunci parea a fi imposibil de depasit.

Nu imi este teama sa: spun ceea ce gandesc, scriu cuvinte care consider ca exprima stari sau caracterizari ale persoanelor, fac gesturi fara a imi pasa de privirile celorlalti, raspund la telefon fara sa ma gandesc ce isi doreste interlocutorul, imi exprim opinia pentru ca am acest drept, accept fericirea in viata mea – pentru ca o merit.

Daca atunci cand am inceput sa pasesc pe acest drum, aveam o retinere in ceea ce insemna fericire, iubire, zambete, vise, sperante si ganduri impartasite…acum pot spune ca nimic nu mai este cum a fost.

Traiesc clipa de fericire fara a ma gandi daca maine voi mai avea parte de ea, iubesc intens lasand uitarii gandul ca intr-o zi o sa ma trezesc si o sa fiu rece in ceea ce priveste sentimentele, zambesc mereu…chiar si atunci cand plang, visez fie ca vreau sau nu – imi place sa fac asta si mai ales sa pun in practica anumite chichite din vis, sper adesea ca oamenii nu vor mai barfii si vor lasa de-o parte ranchiuna, imi impartasesc gandurile prin scris chiar daca a doua zi este posibil sa primesc o eticheta din partea celor ce au citit, IMI ASUM RISCUL SA SCRIU CU DUBLU INTELES si prefer sa las pe fiecare sa inteleaga ceea ce isi doreste…este un sport frumos sa citesti printre randuri 🙂 .

Am umblat prin multitudinea de ganduri ravasite de care nu mai stiam nimic…am sters amintirile uitate intr-un sertar prafuit si mi-am dat seama ca m-am schimbat mult fara sa bag de seama acest lucru…


Winter feeling…

Simt mirosul iernii ce imi inteapa sufletul si amintirea vremii se abate asupra mea,de parca ar vrea sa imi smulga credintele . Trecutul se reflecta in ochii mei si moare acolo, ca tribut al viitorului. Totul trece… efemer. Vremea s-a urcat in carul lui Cronos si s-a inecat in albastul pur al cerului de iarna, si cu ea s-au dus si visele mele. E trist sa vezi ca ramai fara simturi in fata lucrurilor ce te faceau sa atingi ,candva ,infinitul albastului strajuit de lumina blonda a soarelui. S-au dus si originile ..si brusc m-am trezit in neantul unei lumi murdarite de pacat.
Sunt singura si mi-e teama ca as putea da gres , mi-e teama ca m-as scunda in pacatul propriei mele visari. Fara trecut, prezentul si viitorul aluneca in abisurile imaginatiei.
Trecutul nu este un cufar plin de amintiri, ce au murit … ci momentul in care oamenii ce iti demonstreaza ca a fost adevarat, ca sunteti legati prin punti de incredere . Abia atunci amintirile capata valoare.Cum as putea construi prezentul cand nu am certitudinea ca nu am visat!
In concluzie , am visat …Mi-am construit proprille mele amintiri prin intermediul unor personaje fictive. Ciudat este ca le intalnesc in realitate , le-am mai cunoscut…Da,dar intr-o alta viata.


Soapte cu semnul intrebarii…

Ma intreb adesea de ce timpul sculpteaza santuri adanci in carnea noastra. De ce haina pe care o purtam de o viata este mancata de molii, apoi aruncata de altii intr-un dulap intunecat, putrezeste? De ce ea nu poate ramane la fel de noua ca la inceput?
Si totusi cel mai ciudat este ca notiunea de „timp” e doar o consecinta a trupurilor noastre efemere.
Privesc cu groaza cum natura urmareste cu strictete aceeasi regula a aceluiasi joc. Cu totii ne nastem primavara, ne maturizam vara, toamna construim pe fundamentul realizat vara, pentru ca in final iarna sa murim.
Singura exceptie de la aceasta regula ar fi sa iesim din joc inainte de terminarea unui anotimp.
Si acum ma intreb, exista totusi timpul sau este propria tabla de sah? Alb si negru. Totul se invarte in jurul acestor doua cuvinte.
Da, ne-am nascut pe o tabla de sah fiind in acelasi timp pioni si regi. Jocuri diferite, masti diferite, mereu acelasi final. Desi un joc bun poate deveni modelul unor jocuri ce vor fi incepute mai tarziu.
Avem legata de mana o tabla de sah cu magnet, caci oricum s-ar misca, piesele ei nu se vor clinti fara un act de vointa.
Dar de ce suntem obligati a juca jocul imposibil de castigat? De ce ne umilim in zadar?
Si de ce aceste intrebari fara raspuns sunt atat de prezente in mintea mea?


Viata de frunza…

Nu-ţi pasă …
E toamnă. E vremea lor să moară…
Tu încă mai ai timp!

O calci! – parcă devi mai plin de viaţă! Ea a murit…
Tu încă mai ai timp!
Şi încă una, apoi o alta – le calci pe amândouă apăsat. Doar frunze, ingălbenite, prăfuite, mult prea bătrâne si pline de păcatele persoanelor ce le-au călcat.
Zâmbeşti!
Căzut pe gânduri, te-ntrebi cât timp ţi-a mai rămas…
Şi – aproape inutil – dar plin de fermitate – pe următoarea, surprinzător, o ocoleşti!
( dar nu de teamă )
Poate că-ţi pasă! Parcă n-ai vrea să le răneşti…
Şi iar zâmbeşti …
Doar frunze obosite!

Nu-ţi pasă!
E toamnă!
E vremea lor să moară!
Tu încă mai ai timp!


Incomplet

Sunt clipe când toţi ne dorim să evadăm şi să rupem tăcerea, să renunţăm la inhibiţii şi la gândul că ceea ce am putea face sau spune ar fi interpretat de lumea asta mult prea serioasă în care ne învârtim zi de zi.
Sunt momente când vrem să scăpăm din jungla asta de oameni cu feţe palide şi triste, care nu cunosc decât drumul spre job sau Facultate şi înapoi. Şi zăresc uneori chipuri tinere şi zâmbitoare…dar îmbătrânite mult prea devreme de povara cenuşie a sufletului…de „dramele” adolescenţei.
Toţi purtăm o cruce, mai grea sau mai uşoară, toţi simţim cum pământul de sub noi se clatină… Au fost ore în care simţeai că timpul nu mai vrea să treacă?Au existat oare zile în viaţa ta când totul a fost precum un vis… din care ai refuzat să te mai trezeşti?…Cu siguranţă DA!
Suntem des amăgiţi de gustul dulce amărui al clipelor ce par eterne…dar ele sunt şi vor rămâne doar o amintire în continuă devenire.
…Hai să uităm să mai gândim, hai să încercăm măcar pentru câteva zile să trăim şi atât! E simplu… suntem simpli! Nu suntem altceva decât nişte fire de nisip risipite în vânt …pe marea agitată…nu suntem decât fulgii topiţi în razele timide ale soarelui de aprilie..


Mi-as fi dorit de mult sa mai scriu ceva…dar timpul a fost pentru mine mai scurt ca niciodata si nu pentru ca nu as fi putut numara fiecare secunda care a trecut ci pentru ca imaginatia mea a zburat in locuri prea ciudate pentru a putea fi expuse sub o forma scrisa…

Si totusi… ar fi fost interesant sa cunosti si tu o altfel de lume … mai impiedicata , mai impulsiva uneori dar intotdeauna schimbatoare si care isi doreste sa ajunga macar undeva mai sus decat oricine altcineva.

Si uite ca… asa facem ca totul sa sune cat mai ciudat amestecam cuvinte , le gasim intelesuri …scriem cat de repede putem si incercam sa nu pierdem nici o idee din minte pentru ca macar cateodata totul sa aiba un sens iar daca noi avem unul inseamna ca traim pentru ceva si inseamna ca vantul nu bate degeaba , sarutul nu are gust ci senzatie nu are nimic sens fara tine…

As vrea ca macar odata sa am curajul sa-ti spun totul si totusi nu am sa-ti spun nimic…


VISUL & REALITATEA

Deschid calculatorul si simt nevoia sa scriu. La mine exista aceasta NEVOIE DE A SCRIE. Nu scriu la comanda, scriu cand simt. Acum simt. Ma gandesc la Vis si Visatori. Si la Realitate, la Cruda Realitate.

Exista in mintea multora aceasta asociere : Visator – Aiurit – Cu Capul in Nori – Rupt de realitate. Asocieri gresite, superficiale… Nu asta inseamna a visa. A visa nu inseamna a vedea cai verzi pe pereti. Nu ma intelegeti gresit. Un Visator se deosebeste de un visator (de asta il scriu cu litera mare). A VISA inseamna a te conecta la o Lume Superioara. A visa inseamna a vibra la lucruri profunde, la Idealuri. A visa inseamna a vedea posibilitati acolo unde altii vad drumuri inchise. A visa inseamna a rade, a te bucura, a avea pofta de viata. A visa inseamna a nu ceda nici cand atunci cand si ultima farama de speranta s-a pierdut. Un Visator poate depasi orice bariera a realitatii si poate concretiza Visul sau in Realitatea. Da, asta este Visatorul – o Poarta intre Lumea Visurilor si Lumea Reala. Un Visator transpune Visul sau in Realitate. Un Vis isi merita titulatura daca trezeste Sentimente minunate in tine, daca te ajuta, daca se inspira din Idealuri inalte, daca inspira o Lume mai Buna, daca se resfrange in vreun fel in Realitatea in care traim.

IUBIREA este un Vis, poate cel mai frumos Vis. Si asta pentru ca este ceva ce poate Transforma realitatea, poate modifica regulile, poate duce la depasirea oricaror limite. Cine iubeste cu adevarat, este un Visator. El vede o lume ma buna, o lume mai primitoare, mai prietenoasa, mai toleranta.

De ce scriu aceste lucruri? De ce aceste precizari? Pentru ca deseori m-am lovit in societatea in care traiesc de dispret fata de Visatori. Desconsiderare, superficialitate. Oamenii nu mai viseaza pentru ca sunt educati ca a visa este ceva nelalocul lui. Ca a visa inseamna a te rupe de realitate. GRESIT! Imaginea lor despre lumea in care traim este incompleta. Se bazeaza doar pe cateva simturi, cateva certitudini, cateva aspecte materiale pe care le ating. Si totusi Totul nu este doar Materie. Exista ceva mai mult. Realitatea e mai complexa. Deseori simtim acest lucru, insa refuzam sa acceptam. Suntem mai mult decat bucati de carne. Ceva in interiorul nostru ne anima, ne potenteaza. Imaginatia, creativitatea si intuitia sunt unele dintre cele mai inexplicabile capacitati ale omului. De unde ne vin ideile? De ce visam noaptea? Calatorim in somn? Cum reusim sa intuim anumite lucruri? Iata intrebari pe care nu le pot explica cei „limitati”.

Ele exista pentru ca omul are capacitatea de a se conecta TOTAL la Realitatea in care traim. Realitatea are partea ei Materiala, insa si partea ei Spirituala/Iluzorie. Daca o pot numi asa… Visatorii pot accesa si cealalta parte a realitatii, care le confera energii inmaginabile. Care le ofera puteri nebanuite, le deschide porti neasteptate si le ofera un orizont de viziune COMPLET.

Ma inchin in fata ta : Visatorule. TE RESPECT, TE ANIM. Visatorul…. Cum il recunosti?Are zambetul inflorit pe fata si stralucire in ochi. Are o fata calda si senina. Are privirea profunda. Este voios, animat, planifica pe termen lung. E nemultumit si in el este ceva care il face sa mearga mai departe. Sa vrea mai mult, sa isi doreasca mai mult.

Visatorul in pofida a ceea ce se crede este un OM CAPABIL. Pentru ca isi doreste mult, pentru ca are o viziune COMPLETA, pentru ca are PLANURI si VISE care il tin activ, sanatos…Visatorul ne duce catre o lume mai buna…

Privesc in istorie si inteleg ca Omenirea a fost „trasa” in sus pe scara evolutiei de Visatori, de Deschizatorii de Drumuri, de Oameni Intelepti…Si primul mare Visator, care a si platit pentru Visul sau, a fost PROMETEU. Cel care a oferit FOCUL Omenirii…Si de atunci avem Foc in suflet, avem Pasiune. Caci un Visator fara Pasiune este ca Iubirea fara Obiectul Iubirii…adica stearpa.

VISEAZA CITITORULE! NU TE LASA COPLESIT DE REALITATEA MATERIALISTA.